Sursa ta de încredere

Pacienţi salvaţi prin cardiologie intervenţională, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Procedurile au fost realizate în Laboratorul de Cardiologie Intervenţională de o echipă condusă de şeful secţiei Cardiologie de la SJU Deva, dr. Constantin Blaj, sub coordonarea dr. Milovan Slovenski din Timişoara.

Publicat: 02 Noiembrie 2023, 16:12  • Actualizat: 02 Noiembrie 2023, 17:07

Zece pacienţi cu boli de inimă au primit o nouă şansă la viaţă în urma unor proceduri de cardiologie intervenţională desfăşurate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

A fost pentru a doua oară, în ultimele 30 de zile, când la această unitate medicală se efectuează astfel de intervenţii complexe.

Procedurile au fost realizate în Laboratorul de Cardiologie Intervenţională de o echipă condusă de şeful secţiei Cardiologie de la SJU Deva, dr. Constantin Blaj, sub coordonarea dr. Milovan Slovenski din Timişoara.

"În urma celor două zile de lucru de până acum am observat cu îngrijorare proporţia crescută de pacienţi cu patologie complexă, cu încărcătură aterosclerotică importantă, chiar la vârste tinere, care au necesitat proceduri de dilatare prin implant de stent. În general se estimează că 30-40% dintre cazurile explorate prin coronarografie vor necesita angioplastie coronariană, iar la Deva până acum s-a constatat că acest procent depăşeşte 50%, confirmând aşteptările legate de observaţiile clinice anterioare, care argumentau înfiinţarea unui astfel de serviciu. Atât criteriile de eligibilitate a pacienţilor pentru explorare, cât şi criteriile de angioplastie şi implant de stent, au respectat cu stricteţe indicaţiile din ghidurile de specialitate. Rezolvarea în acest mod a patologiei agresive cardiovasculare este oportună, prevenind timpii lungi de aşteptare pentru efectuarea procedurilor în clinici universitare şi reducând atât suferinţa pacienţilor, cât şi riscul de deces de cauză cardiovasculară", a declarat dr. Constantin Blaj, citat de Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor SJU Deva, toţi pacienţii supuşi procedurilor medicale sunt internaţi în secţia Cardiologie, cu stare generală bună.

Compartimentul beneficiază de un angiograf ultramodern, dar şi de alte echipamente necesare monitorizării şi tratării pacienţilor cu anumite patologii cardiace.

Citește tot articolul Antena Satelor

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor
Sănătate 15 Octombrie 2026, 08:58

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor

FABC avertizează că pacienții cu boli cronice nu pot aștepta încheierea disputelor politice

Bolnavii de cancer solicită măsuri urgente care să asigure finanțarea tratamentelor
Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Sănătate 14 Octombrie 2026, 19:50

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii

Proiectul de lege a trecut de Parlament și va merge la promulgare.

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
Sănătate 14 Octombrie 2026, 11:36

Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor

„Nu vă mai puneţi semnătura pe certificatele de deces ale pacienţilor din România”, este mesajul transmis de reprezentanţii...

Alianţa Pacienţilor Cronici cere finanţarea urgentă a sistemului de sănătate şi avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice
Sănătate 13 Octombrie 2026, 14:55

SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice

„Vorbim despre funcţionarea unor unităţi de care depind vieţi”, au subliniat reprezentanții SANITAS.

SANITAS: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Pacienţii nu pot aştepta încheierea negocierilor politice
Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist
Sănătate 13 Octombrie 2026, 14:50

Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist

Cseke Attila a arătat că a existat o discuţie despre amânarea aplicării noului sistem şi menţinerea celui anterior, însă...

Ministrul Sănătății anunţă verificări la examenul de medic specialist
Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”
Sănătate 11 Octombrie 2026, 19:41

Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”

„Vaccinarea antigripală trebuie repetată în fiecare an, pentru că virusurile se schimbă”, a transmis conf. univ. dr....

Societatea Naţională de Medicina Familiei face apel la vaccinare: „Gripa nu aşteaptă”
INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese
Sănătate 09 Octombrie 2026, 12:11

INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese

În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoane vârstnice,...

INSP: 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 8 decese
Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor
Sănătate 08 Octombrie 2026, 10:32

Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor

Horațiu Moldovan a subliniat că sistemul de sănătate are nevoie atât de fonduri suplimentare, cât și de o finanțare mai...

Șeful CNAS, la RRA: Pacientul plătește din buzunar 30% din costul serviciilor medicale și al medicamentelor

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri