Accident fatal la Raliul Marocului. Motociclistul francez Frederic Baudry a murit
Pilotul francez, în vârstă de 46 de ani, participa pentru cea de-a doua oară la cursă.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 08 Octombrie 2024, 09:32 • Actualizat: 08 Octombrie 2024, 09:33
Motociclistul francez Frederic Baudry a murit în timpul Raliului Marocului, luni, 7 octombrie, după ce a căzut pe dune. Anunțul a fost făcut de organizatorii evenimentului, în cursul serii de luni, pe Instagram.
Pilotul francez, în vârstă de 46 de ani, participa pentru cea de-a doua oară la cursă. El a căzut pe dune la kilometrul 97'' al etapei, potrivit organizatorilor.
Pilotul a murit la spital
Aceștia au precizat că pilotul francez a fost preluat rapid de medicii unui elicopter medical, fiind transportat la spitalul din Zagora, unde a murit, la ora 16:45.
Raliul raid al Marocului a început duminică şi se va încheia vineri, potrivit Agerpres.
Citește și: Ron Yeats, fost căpitan al echipei Liverpool, a murit la vârsta de 86 de ani













