Sursa ta de încredere

Papa Leon: Asigurarea accesului tuturor la asistenţă medicală, indiferent de posibilităţile financiare, este o responsabilitate care priveşte fiecare societate

În timpul călătoriei sale de la Vatican, liderul celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume le-a spus jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului său că se simte „destul de bine” în urma intervenţiei sale chirurgicale.

Foto: Reuters

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 07 Noiembrie 2026, 12:23  • Actualizat: 07 Noiembrie 2026, 12:23

Papa Leon al XIV-lea a declarat că se simte „într-o formă bună” şi a pledat pentru accesul universal la asistenţă medicală, la sosirea sa în Uruguay.

Suveranul pontif urmează să oficieze, sâmbătă, o slujbă religioasă, eveniment care marchează prima reuniune de amploare din cadrul unui turneu intens prin America de Sud.

La trei săptămâni după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pulmonară, liderul de la Vatican a fost aclamat vineri de mii de oameni în timp ce parcurgea, la bordul papamobilului, faleza din Montevideo spre Piaţa Independenţei, unde a fost întâmpinat de preşedintele de stânga al ţării, Yamandú Orsi.

În timpul călătoriei sale de la Vatican, liderul celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume le-a spus jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului său că se simte „destul de bine” în urma intervenţiei sale chirurgicale.

„Asigurarea accesului tuturor la asistenţă medicală, indiferent de posibilităţile financiare, este o responsabilitate care priveşte fiecare societate”, a declarat ulterior liderul Bisericii Catolice, în vârstă de 71 de ani.

Citește și: La doar câteva săptămâni după operația pentru cancer pulmonar, Papa Leon al XIV-lea începe un lung turneu în America Latină

Alegeri în Noua Zeelandă: Cursă strânsă între Partidul Național și Partidul Laburist, potrivit primelor rezultate
Actualitate 07 Noiembrie 2026, 08:37

Alegeri în Noua Zeelandă: Cursă strânsă între Partidul Național și Partidul Laburist, potrivit primelor rezultate

Noul guvern ar putea să nu fie format decât după publicarea rezultatelor oficiale, programată pentru 27 noiembrie, și...

Alegeri în Noua Zeelandă: Cursă strânsă între Partidul Național și Partidul Laburist, potrivit primelor rezultate
Amenințări cu bombă, la sediile mai multor televiziuni europene: Mesajele avertizau că „timpul se scurge”
Actualitate 07 Noiembrie 2026, 08:18

Amenințări cu bombă, la sediile mai multor televiziuni europene: Mesajele avertizau că „timpul se scurge”

Amenințările au fost făcute după o serie de alerte false cu bombă care au perturbat traficul aerian european și după...

Amenințări cu bombă, la sediile mai multor televiziuni europene: Mesajele avertizau că „timpul se scurge”
Autoproclamatul „rege al Germaniei”, judecat pentru coordonarea unei organizații criminale
Actualitate 07 Noiembrie 2026, 07:42

Autoproclamatul „rege al Germaniei”, judecat pentru coordonarea unei organizații criminale

În vârstă de 61 de ani, Peter Fitzek este membru al unei grupări interzise din mișcarea Reichsbürger („Cetățenii Reichului”),...

Autoproclamatul „rege al Germaniei”, judecat pentru coordonarea unei organizații criminale
Slăbirea vortexului polar ar putea aduce vreme mai rece în Europa
Actualitate 06 Noiembrie 2026, 22:40

Slăbirea vortexului polar ar putea aduce vreme mai rece în Europa

Efectele asupra temperaturilor de la sol rămân însă incerte și depind de evoluția circulației atmosferice, spun experții.

Slăbirea vortexului polar ar putea aduce vreme mai rece în Europa
Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Naţional
Actualitate 06 Noiembrie 2026, 22:38

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Potrivit Transelectrica, energia livrată în reţea depășește 200 de Megawaţi, adică peste 3% din totalul producţiei naţionale.

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Naţional
Sociologul Gelu Duminică, la Antena Satelor: Doar 2% dintre tinerii care studiază în mediul rural ajung să termine facultatea
Actualitate 06 Noiembrie 2026, 20:47

Sociologul Gelu Duminică, la Antena Satelor: Doar 2% dintre tinerii care studiază în mediul rural ajung să termine facultatea

Situația reflectă diferențele de oportunități dintre copiii care cresc în comunități dezvoltate și cei care provin din...

Sociologul Gelu Duminică, la Antena Satelor: Doar 2% dintre tinerii care studiază în mediul rural ajung să termine facultatea
SUA: Cipuri Nvidia în valoare de 11,4 milioane de dolari, furate în California
Actualitate 06 Noiembrie 2026, 20:22

SUA: Cipuri Nvidia în valoare de 11,4 milioane de dolari, furate în California

Alte cipuri Nvidia, în valoare de 7,5 milioane de dolari, au fost furate în 2025.

SUA: Cipuri Nvidia în valoare de 11,4 milioane de dolari, furate în California
GERMANIA: Doi morți în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă
Actualitate 06 Noiembrie 2026, 20:06

GERMANIA: Doi morți în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă

Accidentul aviatic a avut loc în apropierea orașului Magdeburg.

GERMANIA: Doi morți în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă

Radio România Actualitați

Percheziții la nivel național în cadrul operațiunii Jupiter

Spania primise bani pentru a moderniza linia de cale ferată pe care s-a produs accidentul

Premierul și ministrul energiei, vizită la centrala nucleară de la Cernavodă

Numeroase evenimente sunt organizate în acest sfârșit de săptămână în București