Sursa ta de încredere

Centrul Naţional de Tenis va fi redenumit „Simona Halep”

Halep a câştigat două titluri de Mare Şlem în carieră, la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018).

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 03 Iunie 2025, 11:15  • Actualizat: 03 Iunie 2025, 11:15

Centrul Național de Tenis din București își va schimba numele în Simona Halep, a anunțat, marți, Federația Română de Tenis.

Numele oficial al bazei sportive va deveni Centrul Naţional de Tenis Simona Halep.

„Prin această redenumire, FRT îşi propune să onoreze sportiva care a adus României titluri majore şi a reprezentat ţara cu demnitate şi profesionalism pe cele mai mari scene ale tenisului mondial. Această iniţiativă vine ca o recunoaştere a performanţelor excepţionale şi a contribuţiei semnificative pe care Simona Halep a avut-o la dezvoltarea şi promovarea tenisului românesc la nivel mondial”, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis.

Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat retragerea din activitate pe 4 februarie 2025, ultimul meci jucat fiind cu italianca Lucia Brozetti, pierdut cu 1-6, 1-6, în prima rundă a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

Halep a câştigat două titluri de Mare Şlem în carieră, la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018).

Simona Halep a fost numărul unu mondial (prima oară pe 9 octombrie 2017) timp de 64 de săptămâni, cucerind 24 de titluri la simplu şi unul la dublu, dar disputând şi alte 19 finale (18 la simplu, una la dublu).

Halep nu a jucat niciun meci oficial din 29 august 2022 până în 19 martie 2024, fiind suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, pe 5 martie 2024, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) în acest caz de contaminare a unui supliment alimentar.

Citește și: Reacții după anunțul de retragere al Simonei Halep

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Sport 13 Octombrie 2026, 23:53

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie

Campioana Azerbaidjanului a trecut 2-0 de Slavia Praga, din Cehia

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Sport 04 Octombrie 2026, 14:04

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu

„Ne pare rău că este un început dificil şi trebuie să reacţionăm. Acum avem doar acest meci în faţă şi trebuie să vedem ce...

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Sport 03 Octombrie 2026, 00:14

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia

Partida s-a complicat pentru tricolori în minutul 22, când Radu Drăgușin a fost eliminat.

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Sport 01 Octombrie 2026, 17:34

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia

Meciul de la Varșovia se va disputa vineri, de la ora 21:45, fiind transmis în direct de Radio România Actualități și în...

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Sport 01 Octombrie 2026, 10:34

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european

„EURO 2032 este programat şi va avea loc, e o certitudine. Sper că infrastructura (italiană) va fi pregătită. Dacă nu va fi,...

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Sport 29 Septembrie 2026, 21:00

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018

Acuzațiile se referă, în principal, la faptul că Manchester City a prezentat date financiare false, care i-au permis să...

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
Sport 29 Septembrie 2026, 20:00

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I

Confruntarea se va disputa în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027.

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina
Sport 29 Septembrie 2026, 00:36

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Elevii lui Gheorghe Hagi au plătit pentru erorile defensive și rămân fără niciun punct după primele două meciuri ale campaniei.

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri