Manchester City a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor | VIDEO
„Cetățenii” obțin trofeul pentru prima oară în istoria clubului.
Publicat: 22 Decembrie 2023, 22:53 • Actualizat: 22 Decembrie 2023, 23:07
Echipa engleză Manchester City a învins formația braziliană Fluminense, scor 4-0, și a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor.
„Cetățenii” au obținut trofeul pentru prima oară în istoria clubului, la prima participare în această competiție.

Julian Alvarez a deschis scorul în primul minut al confruntării de pe arena din Jeddah, Arabia Saudită.
În minutul 27, Nino a înscris în proprie poartă. Manchester City a majorat diferența prin Phil Foden ('72). În minutul 88, Julian Alvarez a reușit dubla.
În finala mică, Al-Ahly Cairo, care este campioană a Africii, a învins echipa japoneză Urawa Red Diamonds cu 4-2.













