TAS a înregistrat apelul depus de Simona Halep
Jucătoarea română de tenis contestă suspendarea pentru dopaj.
Publicat: 25 Octombrie 2023, 06:37
Tribunalul de Arbitraj Sportiv anunță că a înregistrat apelul depus de Simona Halep față de suspendarea de patru ani din tenisul mondial pentru dopaj.
Decizia contestată a fost dictată de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), pe 22 septembrie.
Simona Halep a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi suspendată.
Forul a acceptat argumentul sportivei că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de aceasta nu putea avea ca rezultat concentraţia de Roxadustat identificată în mostra pozitivă.
"În concordanţă cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părţile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului. Apoi, panelul va dispune direcţii procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri. După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei. În acest moment, nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile'', anunță un comunicat TAS.













