
Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Un şofer de 24 de ani a pierdut controlul direcției, și a lovit un parapet metalic, apoi a a ricoşat într-un alt autoturism.

Mai multe persoane aflat în zonă au sărit în apă să îl salveze pe micuț, fiind sprijiniți de pompieri.

Fenomenul meteo a fost înregistrat în amonte de lacul de acumulare Izvorul Muntelui.

Cantitatea de tutun a fost estimată la peste 150.000 de lei.

Vehiculul era condus de un cetăţean bulgar care se deplasa pe direcţia Caracal–Corabia

Una dintre victime prezintă arsuri pe 50% din corp, iar cealaltă are o plagă tăiată la nivelul piciorului drept.

Flăcările au distrus aproape 70% din imobil, precum şi bunurile aflate în interior.

La bordul microbuzului se aflau 11 pasageri.

De-a lungul anilor, în sistemul digestiv al unor animale de la Zoo Târgu Mureș au mai fost descoperite și alte obiecte străine.

Conflictul a pornit de la o jucărie

Jandarmii au folosit și gaze lacrimogene

Polițiștii caută și un al doilea suspect.

Bărbatul a pierdut controlul autovehiculului și a căzut în apele pârâului. Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de...

Pe unele porţiuni de drum, vizibilitatea este sub 50 de metri din cauza condițiilor de iarnă.

Situaţia ar pune în pericol atât siguranţa poliţiştilor, cât şi pe cea a cetăţenilor care se prezintă la sediu.

Cel mai probabil, animalul a ajuns pe străzile orașului în căutare de hrană.

Pompierii au pornit o misiune contracronometru pentru salvarea bărbatului.

O persoană a suferit arsuri, iar alta a fost intoxicată cu monoxid de carbon în urma incendiului.

Șoferul autoturismului nu a respectat culoarea roşie a semaforului şi a lovit autobuzul ce transporta pasageri.

Amenzile totalizează peste 10.000 de lei.

Circulaţia autovehiculelor se desfăşoară alternativ.

Valoarea amenzii a fost de 20.000 de lei.

Micuțul a fost găsit decedat la o zi după comiterea faptei.

Șoferul care a cauzat accidentul a părăsit locul faptei.

Agresorul a intrat în unitatea de învățământ și l-a lovit pe minor cu un obiect contondent. Victima a ajuns la spital.

Noul traseu va fi inaugurat sâmbătă.

În condiții de carosabil alunecos șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudenţă, să evite frânarea bruscă şi să reducă viteza.

Un autoturism în care se aflau 3 persoane a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac.

Prejudiciul estimat până în acest moment se ridică la aproximativ 1,7 milioane de lei.

Iniţial, acest dosar a fost clasat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Ancheta a fost redeschisă după ce procurorul...

Unitatea de învăţământ a fost reabilitată recent.

Una dintre victime, un bărbat, a suferit arsuri la nivelul feţei şi mâinilor, fiind transportat la spital. Cealaltă are...

Mai multe trasee nu sunt recomandate.

Profitând de neatenţia personalului, minorul a părăsit incinta unităţii de învăţământ preşcolar în timpul cursurilor.

Este a doua avarie de proporții de la începutul anului.

După aterizare, în timpul manevrei de întoarcere pentru intrarea pe calea de rulare către platforma de parcare, avionul a...

Specialiștii nu exclud ca animalul observat să fie, de fapt, un șacal.

Un bărbat a suferit arsuri şi a fost transportat la spital.

Începând din 15 ianuarie, ora 09.00, mai multe producţii proprii ale teatrului buzoian după spectacole cunoscute ale...

Investiția a fost estimată la 24,5 milioane de lei.

Măsura a fost adoptată pentru creșterea atractivității transportului public.

În zona respectivă au fost efectuate constant lucrări de reparaţii, însă nu a fost făcută şi o lucrare de consolidare.

„Toate instituţiile cu atribuţii colaborează pentru reducerea impactului acestui incident şi pentru luarea măsurilor legale...

Proprietarul cabanei, în vârstă de 70 de ani, a fost transportat la spital cu arsuri pe față și pe mâini.

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în Bucureşti erau înregistraţi 6.640 şomeri, în scădere cu 2.861 persoane raportat la...

Zăpada și temperaturile scăzute fac dificil accesul autospecialelor de intervenție clasice în zonele montane.

Adolescenții au fost transportați la spital. Unul dintre aceștia se află în stare gravă.

Poliția Capitalei susține că situaţia nu este una permanentă, ci se înregistrează în contextul mutării unor materiale.

Echipa de salvare a rămas peste noapte cu bărbatul la o stână de pe munte, urmând ca operaţiunea de coborâre să aibă loc...

Valoarea totală a lucrărilor a fost de aproximativ 800 de milioane de lei