ALBA: Primul caz de trichineloză din acest an
DSVSA reamintește obligativitatea efectuării examenului trichineloscopic pentru a preveni îmbolnăvirea.
Publicat: 06 Decembrie 2023, 14:26 • Actualizat: 06 Decembrie 2023, 14:32
Autoritățile sanitare din județul Alba au raportat, miercuri, primul caz de trichineloză din acest an.
Boala a fost confirmată la un porc sacrificat într-o gospodărie din oraşul Cugir.
Probe din animalul sacrificat au fost duse la analize, iar familia nu a consumat din carnea infestată, relatează Radio România Cluj.
| Citește și: Examenul trichineloscopic, obligatoriu pentru porcii tăiați în gospodării
În acest context, DSVSA reamintește obligativitatea efectuării examenului trichineloscopic pentru a preveni îmbolnăvirea.
Testarea cărnii se face la cabinetele medicale veterinare private, dar şi la nivelul agențiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
| Citește și: România are nevoie de 9 milioane de porci pentru a asigura gradul de autosuficiență
Trichineloza este o boala parazitară, care afectează omul prin consumul de carne de porc infestată cu larve ale unui parazit.













