Sursa ta de încredere

ARAD: Program de integrare socială în valoare de 3 milioane de lei, dedicat elevilor romi din județ

Peste 200 de elevi romi din trei licee din județ vor beneficia de sprijin educațional până în februarie 2028.

ARAD: Program de integrare socială în valoare de 3 milioane de lei, dedicat elevilor romi din județ
Foto: Pexels / Katerina Holmes

Articol de Diana Oprea, Publicat: 30 Decembrie 2025, 13:59  • Actualizat: 30 Decembrie 2025, 13:59

Un program de integrare socială şi economică, finanţat cu aproximativ 3 milioane de lei va fi lansat pentru peste 200 de elevi romi de la trei licee din judeţul Arad. Aceștia vor beneficia, printre altele, de meditaţii gratuite, activităţi extraşcolare şi consiliere psihopedagogică.

Inspectorul şcolar general Marius Gondor a declarat marţi, că a început selecţia cadrelor didactice care se vor implica în program, dar şi a echipei manageriale, iar din primăvară vor începe activităţile cu elevii, relatează Agerpres.

Sprijin educațional, derulat până în februarie 2028

Proiectul „Măsuri integrate pentru comunitatea romă din judeţul Arad” are finanţare europeană prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027 şi are o valoare totală de 3.099.238 de lei. Implementarea este asigurată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, Liceul Tehnologic Vinga şi Liceul Tehnologic Chişineu-Criş.

„Peste 200 de elevi de etnie romă de la aceste trei licee vor beneficia de măsuri de sprijin menite să le îmbunătăţească accesul şi participarea la educaţie, prevenind totodată părăsirea timpurie a şcolii”, a declarat Marius Gondor.

Până în februarie 2028, vor fi derulate activităţi de sprijin educaţional precum meditaţii, ateliere şi activităţi socio-educaţionale. De asemenea, elevii aflaţi în risc de abandon vor beneficia de consiliere psihopedagogică, orientare şcolară şi planuri de intervenţie personalizată.

Dincolo de intervenţia directă asupra elevilor, proiectul pune accent şi pe pregătirea resurselor umane prin programe de formare destinate cadrelor didactice din judeţul Arad. Totodată, vor fi organizate diferite activităţi în comunitate şi parteneriate cu instituţii sau organizaţii neguvernamentale.

Citește și: Campanie de colectare a brazilor de Crăciun, desfășurată la Pitești

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină