Ministerul Educaţiei: În educație și cercetare nu este interzis cumulul pensie - salariu
„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicaţii majore pentru sistemul de educaţie-cercetare şi mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicaţiile fiind importante şi pentru alte sisteme bugetare majore (exemplu: sănătate)”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Decembrie 2025, 15:40 • Actualizat: 22 Decembrie 2025, 15:40
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, luni, 22 decembrie, că în aceste două domenii nu este interzis cumulul pensie - salariu plătit din fonduri publice.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv şi publicată în Monitorul Oficial, a fost suspendată aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât şi în educaţie-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice ale acestor domenii, cumulul pensie - salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis.
„Are implicaţii majore”
„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicaţii majore pentru sistemul de educaţie-cercetare şi mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicaţiile fiind importante şi pentru alte sisteme bugetare majore (exemplu: sănătate)”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.













