Sursa ta de încredere

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Cal mort la un concurs de tras bușteni din zona Cormaia

Protecția Animalelor a deschis dosar penal.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Cal mort la un concurs de tras bușteni din zona Cormaia

Articol de Diana Oprea, Publicat: 26 Mai 2025, 13:38  • Actualizat: 26 Mai 2025, 17:17

Un cal din Slovacia a murit în urma participării la un concurs de tras buşteni organizat la Sângeorz-Băi, în zona Cormaia.

După tragedie, Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud s-a sesizat şi a deschis un dosar penal.

Videoclip ce stârnește indignare pe rețelele sociale

Calul s-a prăbuşit imediat după ce a câştigat cursa respectivă, organizată duminică, şi nu a mai putut fi salvat.

Purtătoarea de cuvânt a IPJ Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat luni că, în cadrul acestui dosar penal, a fost dispusă necropsia animalului, pentru a se stabili exact cauza morţii.

Un participant la concursul de tras buşteni a surprins, într-un material video, momentele în care atelajul din Slovacia, format din doi cai, trăgea buşteanul de dimensiuni impresionante, dar şi pe acelea în care unul dintre animale se prăbuşeşte, notează Agerpres.

Imaginile, publicate pe Facebook, au stârnit indignarea mai multor persoane, care au cerut interzicerea organizării unor astfel de concursuri.

Citește și: Femeie din Botoșani, amendată pentru că deţinea zeci de pisici în condiţii improprii

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
IAȘI: Acoperișul unei pizzerii din campusul studenţesc Tudor Vladimirescu a fost cuprins de flăcări
Știri locale 15 Octombrie 2026, 11:27

IAȘI: Acoperișul unei pizzerii din campusul studenţesc Tudor Vladimirescu a fost cuprins de flăcări

S-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare şi salvare de la înălţime, şi un echipaj de...

IAȘI: Acoperișul unei pizzerii din campusul studenţesc Tudor Vladimirescu a fost cuprins de flăcări

Radio România Actualitați

La începutul săptămânii viitoare, miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi în comisii

Handbal masculin: Dinamo învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor

Decontarea tuturor investigațiilor pentru pacienții cu diabet și boli cardiovasculare, neurologice sau renale

Una din prioritățile viitoarei guvernări ar fi reforma administrativ-teritorială