Sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: Aproape 7% din populaţia Capitalei este reprezentată de cetățeni străini

Majoritatea provin din state precum Nepal, Turcia sau Sri Lanka.

BUCUREȘTI: Aproape 7% din populaţia Capitalei este reprezentată de cetățeni străini
Foto: Pixabay / hjrivas

Articol de Victor Marin, Publicat: 21 Ianuarie 2026, 20:30  • Actualizat: 21 Ianuarie 2026, 20:43

Aproape 7% din populaţia Bucureştiului este reprezentată de străini, arată datele Inspectoratului General pentru Imigrări.

Anul trecut, autorităţile din Capitală au avut în evidență peste 144 de mii de persoane, dintre care peste 100 de mii din state precum Nepal, Turcia sau Sri Lanka.

Celelalte 42 de mii de persoane au venit, în special, din Italia, Suedia şi Franţa.

Principalul scop pentru stabilirea reşedinţei în Romania a fost angajarea, peste 60 de mii de persoane aflându-se în această situație.

"Începând cu anul 2016 și până în prezent, creșterea a fost substanțială, astfel că, raportându-ne la numărul complet, numai pe raza municipiului București, creșterea este de cinci ori, iar dacă ne raportăm la ultimii 5 ani, creșterea este de aproape 3 ori. De asemenea, la populația municipiului București, aproximativ 7%, sunt cetățeni străini. (...) Anul trecut, creșterea este de aproape 30%", a declarat Ionuţ Cârdei, şeful Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.

Potrivit Radio România Actualități, dacă acest trend se va menține, până în 2030, aproximativ un sfert din populația Bucureștiului va fi formată din străini.

Citește și: Sindicatul Europol reclamă condiţiile de muncă de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti

Dâmboviţa: Explozie într-un bloc din Târgovişte. O femeie a fost rănită
Știri locale 07 Noiembrie 2026, 10:37

Dâmboviţa: Explozie într-un bloc din Târgovişte. O femeie a fost rănită

Două persoane au fost evacuate de la etajul al patrulea al imobilului, iar alte şase persoane s-au autoevacuat.

Dâmboviţa: Explozie într-un bloc din Târgovişte. O femeie a fost rănită
CONSTANȚA: Marinar căutat după ce a căzut de la bordul unui pescador
Știri locale 07 Noiembrie 2026, 09:58

CONSTANȚA: Marinar căutat după ce a căzut de la bordul unui pescador

Dipariția a fost raportată vineri după-amiază, iar primele căutări nu au dat rezultat.

CONSTANȚA: Marinar căutat după ce a căzut de la bordul unui pescador
IAȘI: Zeci de câini, morți într-un incendiu care a cuprins adăpostul din Bordea
Știri locale 07 Noiembrie 2026, 09:36

IAȘI: Zeci de câini, morți într-un incendiu care a cuprins adăpostul din Bordea

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost căldura degajată de un coș de fum fără protecție termică...

IAȘI: Zeci de câini, morți într-un incendiu care a cuprins adăpostul din Bordea
Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara și Mehedinți
Știri locale 07 Noiembrie 2026, 07:32

Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara și Mehedinți

Pe alocuri, vizibilitatea scade sub 50 de metri.

Ceața reduce vizibilitatea în trafic pe drumuri din Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara și Mehedinți
CARACAL: Femeie înjunghiată pe stradă
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 21:25

CARACAL: Femeie înjunghiată pe stradă

Polițiștii l-au reținut pe bărbatul cu care femeia se afla în proces de divorț. Împotriva bărbatului există un ordin de...

CARACAL: Femeie înjunghiată pe stradă
VASLUI: Expoziția „Magia lutului” reunește lucrări realizate de copii și adolescenți în ateliere de olărit
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 20:15

VASLUI: Expoziția „Magia lutului” reunește lucrări realizate de copii și adolescenți în ateliere de olărit

Atelierele organizate au urmărit să readucă olăritul în atenția generațiilor tinere.

VASLUI: Expoziția „Magia lutului” reunește lucrări realizate de copii și adolescenți în ateliere de olărit
BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 19:34

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76

Proiectul reunește cinci instalații sculpturale inspirate de forma coconului.

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
COVASNA: Expoziție arheologică permanentă, cu vestigii vechi de peste 6.000 de ani, la Muzeul Național Secuiesc
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 18:49

COVASNA: Expoziție arheologică permanentă, cu vestigii vechi de peste 6.000 de ani, la Muzeul Național Secuiesc

Deschiderea expoziţiei „TEMPORA PRAEHISTORICA – Vestigii arheologice ale unei civilizații vechi de 6.000 de ani” va avea loc...

COVASNA: Expoziție arheologică permanentă, cu vestigii vechi de peste 6.000 de ani, la Muzeul Național Secuiesc

Radio România Actualitați

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții