Sursa ta de încredere

BUZĂU: Un milion de puieți de stejar și alte specii de arbori, produși de Direcția Silvică în solarii

Valoarea proiectului este de două milioane de euro, bani asigurați de PNRR.

BUZĂU: Un milion de puieți de stejar și alte specii de arbori, produși de Direcția Silvică în solarii
Foto: Pixabay | MabelAmber

Articol de Diana Oprea, Publicat: 12 Decembrie 2024, 10:57  • Actualizat: 12 Decembrie 2024, 11:43

Direcţia Silvică Buzău va putea produce un milion de puieţi de stejar şi din alte tipuri de arbori în solarii. Proiectul, în valoare de aproximativ două milioane de euro, va fi finanţat prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

12 solarii de 6.000 de metri pătrați

Prin intermediul a 12 solarii, desfăşurate pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, Direcţia Silvică ar urma să producă puieţi, scopul fiind cel de a asigura necesarul solicitat la nivel local şi naţional, transmite Agerpres.

„Suntem într-un program PNRR care se desfăşoară în pepiniera Simileasca, pe care ocolul o are în administrare. Programul constă în achiziţia de utilaje, construirea unor sedii, hale, 12 solarii care vor însuma 6.000 de metri pătraţi şi în aceste spaţii protejate se vor produce aproximativ un milion de puieţi anual, nu numai stejar.

Până acum am produs puieţi afară, nu în spaţii protejate, este o tehnologie de vreo 3-4 ani adusă în România. Valoarea proiectului se ridică la două milioane de euro şi mai constă în refacerea sistemului de irigaţii, betonarea bazinului de preîncălzire a apei, o altă conductă principală a apei, achiziţia unui tambur de irigat prin aspersie, pentru culturile din câmp”, a declarat şeful ocolului silvic Buzău, Constantin Jeleriu.

Puieți de stejar, produși într-un an

Potrivit specialiştilor, puieţii de stejar vor putea fi produşi într-o perioadă scurtă de timp, de-a lungul unui an, ţinând cont că, în mod normal, este nevoie de doi-trei ani pentru obţinerea unor puieţi viabili în spaţii deschise.

„Puieţii care se obţin în mod normal după o perioadă de doi-trei ani, ne referim la stejari, vor putea fi produşi într-un singur an. Vom reuşi să prelungim sezonul de vegetaţie atât în primăvară, vom putea începe mai devreme cât şi în toamnă, să se termine mai târziu.

Sporul acesta de vegetaţie va ajuta puietul să ajungă la dimensiuni similare cu cele pe care le-am fi obţinut în câmp, în doi ani. Proiectul trebuie realizat până în toamna lui 2025, moment în care să facem şi primele însămânţări. Astfel, în toamna anului 2026 vom avea primii puieţi produşi în aceste solarii”, a mai precizat Constantin Jeleriu.

Direcţia Silvică Buzău, structură a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, administrează, prin cele şapte ocoale silvice, 89.594 de hectare fond forestier, din care 66.993 de hectare sunt proprietatea publică a statului.

Citește și: 4.800 de metri cubi de lemn uscat din foștii Codrii ai Vlăsiei, exploatați

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională
Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele