Extremitatea sudică a județului Constanța, sub Cod roșu de ploi abundente
Vizate sunt localitățile Mangalia, 23 August și Limanu.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Noiembrie 2026, 07:48 • Actualizat: 03 Noiembrie 2026, 08:17
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, un Cod roșu de precipitații abundente pentru extremitatea sudică a județului Constanța.
Vizate sunt localitățile Mangalia, 23 August și Limanu, relatează Radio România Constanța.
În zonele avertizate s-au înregistrat deja precipitații record, de aproximativ 80 de litri pe metru pătrat.
Valabil până la ora 12:00, codul roșu prevede acumulări suplimentare ce vor depăși 20 l/mp.
Întreg județul Constanța rămâne sub avertizare Cod portocaliu de ploi până miercuri, 4 noiembrie, meteorologii estimând că se vor mai acumula între 40 și 60 l/mp.
În paralel cu avertizările meteorologice, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un Cod portocaliu hidrologic pentru cursurile de apă din județul Constanța.
Autoritățile avertizează asupra riscului ridicat de scurgeri importante pe versanți, viituri rapide pe râurile mici și inundații locale severe în zonele joase.
Citește și: Zeci de intervenţii ale pompierilor, după ploile din Bucureşti şi Ilfov













