HARGHITA: Curentul s-a întrerupt pentru 4.500 de locuitori din cauza ninsorii și a vântului
Joi dimineața, s-au realimentat o parte dintre utilizatorii care au rămas fără energie.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 21 Noiembrie 2024, 18:13 • Actualizat: 21 Noiembrie 2024, 18:13
Ninsoarea și vântul au afectat, joi seara, posturile de transformare din județul Harghita, astfel că aproape 4.500 de locuitori din mai multe localităţi au rămas nealimentaţi cu energie electrică.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, s-au realimentat o parte dintre utilizatorii care au rămas fără energie joi dimineaţă, dar au apărut defecţiuni şi în alte zone ale judeţului, fiind afectate peste 60 de posturi de transformare.
Localitățile nealimentate cu energie
Sunt nealimentaţi cu energie utilizatori din localităţile Bilbor, Secu, Bălan, Tărceşti, Ceheţel, Cobăteşti, Păuleni, Firtuşu, Firtănuş, Inlăceni, Tulgheş, Corbu, Capu Corbului, Hagota, Gălăuţaş şi Subcetate, relatează Agerpres.
Echipele distribuitorului de energie intervin pentru remedierea defecţiunilor. În Harghita s-au înregistrat ninsori şi intensificări ale vântului, încă de joi dimineaţa, iar condiţiile meteo au afectat posturile de transformare şi au lăsat fără energie electrică mii de persoane.
Citește și: Mai multe trenuri pe raza regionalelor Iași, Brașov și București, oprite din cauza vremii nefavorabile