Au fost gasite 31 articole pentru isu harghita

Inundarea salinei din zonă, în luna mai a anului trecut, a provocat un dezastru regional.

Bărbatul din Leliceni a fost transportat la SJU Miercurea-Ciuc.

ISU a ajuns la faţa locului şi a ridicat, transportat şi depozitat elementul de muniţie în siguranţă, în vederea distrugerii.

Starea de alertă s-a prelungit începând cu data de 8 februarie până în 12 martie.

2 persoane au suferit arsuri. Peste 85 de pompieri au participat la o intervenție intensă, de peste 4 ore.

Flăcările au distrus aproape 70% din imobil, precum şi bunurile aflate în interior.

Două dintre victime au rămas încarcerate în urma impactului.

În accident au fost implicate un autotren, un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism cu remorcă şi un alt autoturism.

Două autovehicule au fost implicate în coliziune.

Cei 12 adulţi şi 14 copii au fost evacuați și au au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O persoană a fost intoxicată cu fum.

Victima a fost extrasă.

Un arbore a căzut peste două maşini, la Miercurea-Ciuc.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a prelungit starea de alertă locală până le 6 iunie.

Judeţul Harghita se află până marţi seara sub incidenţa unei informări meteo de vreme rea.

La fața locului au fost aduse mai multe motopompe din judeţele limitrofe.

Autoritățile continuă intervențiile pentru evacuare apei din subteran.

Cauzele sunt necunoscute.

Pompierii au efectuat spargeri în stratul de gheață i și căutări cu cangea, dar nu au găsit persoana.

Majoritatea mesajelor au vizat prezenţa urşilor în apropierea localităţilor.

6 pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, care a lichidat flăcările.

Au ars: componente din 6 autoturisme, mobilier service, dispozitiv de aspirare, izolaţie acoperiş.

Capacitatea silozului este de 156 metri cubi.

Joi dimineața, s-au realimentat o parte dintre utilizatorii care au rămas fără energie.

Bărbatul a fost extras de sub vehicul în stare conștientă.

Proiectilul urmează să fie detonat.

Tânărul în vârstă de 24 de ani se afla în vacanţă cu familia şi intrase în baraj să înoate.

Pompierii acționează pentru eliberarea unei dintre victime din mașina contorsionată.

Respectând tradiţia de secole, o parte dintre credincioşii care merg la pelerinaj se opresc mai întâi la catedrala...

Autorităţile au transmis locuitorilor din zonă un mesaj RO-Alert.

Aflați în preajmă, ursoaica și un alt pui au fost împușcați pentru că au devenit agresivi.