Sursa ta de încredere

HARGHITA: Pesta porcină africană, descoperită la un mistreţ pe un fond de vânătoare

În consecință, a fost activat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Harghita, cu scopul de a impune măsuri de siguranță.

HARGHITA: Pesta porcină africană, descoperită la un mistreţ pe un fond de vânătoare
Foto: pixabay.com / Paul_Henri

Publicat: 06 Februarie 2026, 16:41  • Actualizat: 06 Februarie 2026, 23:34

Un nou caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un mistreţ împuşcat pe Fondul de vânătoare nr. 6 Borsec, a anunțat vineri Instituția Prefectului Harghita.

Conform purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, probele prelevate după o partidă de vânătoare de mistreţi au fost trimise la laboratorul de specialitate din Braşov, iar analiza a confirmat prezenţa virusului la unul dintre animale.

Vânătoarea mistreților, intensificată

În consecință, a fost activat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Harghita şi a au fost dispuse măsuri specifice în astfel de cazuri.

Autorităţile au delimitat zona infectată, cu o rază de 8 kilometri, care cuprinde comuna Corbu (localităţile Corbu şi Capu Corbului), localitatea Borsec şi fondurile de vânătoare din apropiere.

În jurul acesteia, a fost stabilită o zonă tampon de 5 kilometri, care include localităţile învecinate.

Potrivit planului de măsuri, vânătoarea mistreţilor va fi intensificată, cu respectarea strictă a legislaţiei şi a regulilor de biosecuritate.

Toţi mistreţii împuşcaţi sau găsiţi morţi în zona afectată vor fi examinaţi de un medic veterinar oficial, iar probele vor fi analizate pentru depistarea estei porcine africane.

De asemenea, accesul persoanelor neautorizate în pădurile din zona afectată este interzis, iar în zona infectată se va desfăşura un recensământ oficial al tuturor porcilor din exploataţii, animalele urmând să fie ţinute în adăposturi și izolate de contactul cu porcii sălbatici.

Virusul, depistat și în județe învecinate

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, Róbert István, a declarat că în judeţele vecine, Bacău, Suceava şi Mureş, sunt confirmate numeroase focare de pestă porcină africană la mistreţi, ceea ce creşte riscul apariţiei unor noi cazuri în judeţul Harghita.

„Deocamdată, mistreţii sunt retraşi nu în pădurile de conifere, ci în pădurile de foioase, unde au ce să mănânce. Dar în momentul în care se încălzeşte şi vor reveni, atunci probabil şi în defileu, aici, în Ciuc-Gheorgheni, o să avem mai multe cazuri”, a spus Róbert István.

Acesta a subliniat că factorul uman joacă un rol esenţial în răspândirea virusului şi a recomandat proprietarilor de animale să respecte măsurile de prevenire, inclusiv carantinarea baloţilor de paie aduşi de la marginea pădurii pentru cel puţin 90 de zile.

Totodată, încălţămintea purtată în pădure trebuie schimbată şi dezinfectată înainte de a intra în gospodărie, iar accesul persoanelor care au intrat în pădure să fie strict limitat.

Citește și: 4 cazuri noi de gripă aviară, confirmate la lebede de pe Lacul Prodana din Vaslui

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională