Sursa ta de încredere

IAȘI: Două linii telefonice de asistență, deschise permanent în timpul pelerinajului la Sfânta Parascheva

Aproximativ 300 de preoți vor fi prezenți la Iași printre pelerinii care vor aștepta la rând pentru a se închina la racla moaştelor sfinților.

IAȘI: Două linii telefonice de asistență, deschise permanent în timpul pelerinajului la Sfânta Parascheva
Foto: Captură YouTube

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 07 Octombrie 2024, 18:14  • Actualizat: 07 Octombrie 2024, 18:13

Două linii telefonice de asistență vor fi deschise permanent în timpul pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinii vor putea apela două numere de telefon, 24 din 24 de ore, pentru a cere informații.

„Credincioşii aflaţi în pelerinaj pot apela la orice oră din zi şi din noapte la numerele de telefon 0757.57.91.00 şi 0757.03.34.66 pentru a cere informaţii referitoare la organizarea pelerinajului, organizarea slujbelor, despre procesiunea Calea Sfinţilor sau alte informaţii.

Aceste numere de telefon sunt exclusiv dedicate Sărbătorii Hramului Sfintei Parascheva”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Lucian Apopei, potrivit Agerpres.

Pelerinajul de Hramul Sfintei Parascheva va începe marţi, 8 octombrie, de la ora 6:00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, iar lângă racla cu moaştele sfintei urmează a fi aduse, de la o mănăstire de pe Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Pantelimon.

Aproximativ 300 de preoți, printre pelerini

Conform aceleiași surse, aproximativ 300 de preoți vor fi prezenți la Iași printre pelerinii care vor aștepta la rând pentru a se închina la racla moaştelor sfinților.

„Vor fi o mie de voluntari, iar 300 de preoţi se vor afla printre pelerini. În ceilalţi ani s-a simţit nevoia prezenţei preotului printre oameni. În preajma zilei de 14 octombrie timpul de aşteptare va fi mare, iar prezenţa unui preot este binevenită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de marţi, 8 octombrie, în cadrul unei procesiuni ce va începe la ora 6:00, urmând ca ulterior să fie depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană.

Aici, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult. Acest moment ar urma să înceapă marţi, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9:30, pe un podium special amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

În preajma zilei de 14 octombrie, credincioşii din ţară şi străinătate vin în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, cu ocazia prăznuirii hramului acesteia. Astfel, Iaşi devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară.

Citește și: Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, marcat în Bucovina și Moldova

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri