IAȘI: Jumătate de tonă de deșeuri, arsă într-un incendiu izbucnit la o autospecială de salubritate
Incendiul ar fi fost cauzat cel mai probabil de o ţigară aprinsă aruncată în containerul de colectare a deşeurilor.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 16 Septembrie 2026, 10:51 • Actualizat: 16 Septembrie 2026, 10:52
Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineața, la încărcătura unei autospeciale de colectare a deșeurilor, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Incendiul a fost semnalat prin apel de urgență la 112, a precizat sursa citată.
Pompierii Detaşamentul 1 Iaşi au intervenit la fața locului pentru lichidarea flăcărilor.
Aproape jumătate de tonă de carton, mistuite de flăcări
Aproape 500 de kilograme de carton au ars în urma incendiului, a menționat ISU Iași.
„După observarea incendiului, conducătorul autovehiculului a descărcat pe partea carosabilă deşeurile din carton care se aprinseseră, pentru a împiedica propagarea flăcărilor la autospecială. Acesta a încercat să stingă incendiul, însă focul nu a putut fi lichidat cu mijloacele avute la dispoziţie. La sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat şi stins, fiind eliminat riscul de propagare. În urma evenimentului, au ars aproximativ 500 de kilograme de deşeuri din carton. Nu au fost înregistrate victime”, a anunţat ISU Iaşi.
Potrivit verificărilor efectuate la fața locului, incendiul ar fi fost cauzat cel mai probabil de o ţigară aprinsă aruncată în containerul de colectare a deşeurilor.
Citește și: Hală din Brașov în care funcţionau service-uri auto şi o staţie ITP, cuprinsă de incendiu













