Au fost gasite 247 articole pentru interventie

S-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare şi salvare de la înălţime, şi un echipaj de...

Focul a fost stins după mai multe ore de intervenţie.

Salvatorii sunt nevoiţi să parcurgă pe jos porţiuni din zonele afectate, din cauza terenului accidentat și greu accesibil.

Pentru sprijinirea operațiunilor acționează din aer trei elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Victimele au primit ajutor calificat la faţa locului și au fost transferate ulterior la un spital din Capitală.

Miercuri, două elicoptere Black Hawk ale IGAv au executat 40 de aruncări cu apă.

O aeronavă a MApN a fost mobilizată în sprijinul echipajelor de pompieri.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la instalaţia electrică din dormitorul locuinţei.

Incendiul a mistuit casa și anexele gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați, precum și...

În luna iulie, lăcaşul de cult a fost afectat de un alt incendiu.

Scafandrii din cadrul ISUBIF au fost solicitați pentru sprijinirea intervenției.

Intervenția este îngreunată de terenul greu accesibil și de seceta prelungită din zonă.

Vor fi simulate inundaţii, incidente cu substanţe periculoase şi misiuni de deminare.

Două case şi 60 de tone de furaje au ars complet în urma incendiului.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de focul deschis în spații închise.

Soferul autotrenului, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, a fost transportat la spital.

Pompierii intervin cu dificultate pentru lichidarea flăcărilor, întrucât zona este foarte greu accesibilă.

Exemplarele de urs au fost îndepărtate din zona locuită.

Doi pompieri aflați în afara programului de lucru au intervenit până la sosirea echipajelor.

La locul incendiului au fost mobilizate forţe din trei localităţi.

Incendiu a izbucnit luni la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, iar pompierii au continuat intervenţia pe...

Incendiul se manifestă generalizat la nivelul halei de aproximativ 20.000 de metri pătraţi.

La intervenţie participă 22 de pompieri militari.

Victima a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.

Victimele au fost găsite în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator.

Tânăra de origine germană a suferit un traumatism la glezna piciorului drept.

Incendiul ar fi fost cauzat cel mai probabil de o ţigară aprinsă aruncată în containerul de colectare a deşeurilor.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic generat de un aparat de gătit.

Salvatorii au coborât la o adâncime de aproape 10 metri pentru a scoate victima la suprafață.

Pompirerii au intervenit preț de câteva ore pentru lichidarea flăcărilor.

Suprafaţa afectată rămâne în limitele identificate iniţial, 25 hectare.

„SAREX 2026” are ca scop evaluarea, optimizarea şi actualizarea Planului Naţional de Cooperare privind intervenţia unitară pe...

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.

În urma sistării alimentării cu gaze naturale, sunt afectați 150 de clienți casnici și noncasnici.

Animalul a fost predat în siguranţă proprietarului.

Poliţia a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.

Pompierii au intervenit pentru extragerea bărbatului rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Incendiul a fost generat de o defecţiune la sistemul de frânare al remorcii.

Vântul puternic şi accesul dificil au îngreunat intervenţia.

Incendiul se manifestă cu flacără şi degajare de fum.

Incendiul a fost semnalat în seara zilei de 22 august.

Trei persoane au suferit intoxicaţii uşoare şi atac de panică în urma incidentului.

Flăcările au afectat şi un garaj în care se afla o maşină.

Femeia nu figurează în bazele de date ca autoare a altor infracțiuni.

Suprafața afectată este estimată la aproape 31 de hectare.

Pe durata intervenției echipajelor de urgență, traficul rutier a fost afectat pe DN 6.

Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de o comisie a ISU Covasna.

Cei aproape 40 de angajați care lucrau la stația de sortare își vor păstra locurile de muncă.

Trupul tânărului a fost găsit în apropierea zonei în care salvatorii au desfășurat căutările.

Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.

Operațiunea de lichidare a fost una de durată, având în vedere cantitatea și natura materialelor afectate de flăcări.