Sursa ta de încredere

Investiție de 33,5 milioane de lei, pentru modernizarea unei grădinițe și a unei școli din Piatra-Neamț

Proiectele sunt finanțate prin ADR Nord-Est și au termen de finalizare în 12 luni.

Investiție de 33,5 milioane de lei, pentru modernizarea unei grădinițe și a unei școli din Piatra-Neamț
Foto: Pexels / Berna Elif

Articol de Diana Oprea, Publicat: 26 Februarie 2026, 15:42  • Actualizat: 26 Februarie 2026, 15:42

Grădiniţa „Spiru Haret” şi Şcoala Gimnazială 2, ambele din Piatra-Neamţ, vor fi modernizate în cadrul unor proiecte în valoare totală de 33,5 de milioane de lei, finanţate prin Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est. Cele două unităţi vor intra într-un proces amplu de reabilitare termică şi de modernizare, transmite, miercuri, primarul Adrian Niţă.

„Grija pentru copii începe cu spaţiul în care cresc şi învaţă iar acesta trebuie să fie sigur. (…) În perioada următoare urmează paşii procedurali pentru organizarea licitaţiei şi desemnarea constructorului, astfel încât lucrările să înceapă cât mai curând. (…)

Îmi doresc ca aceste lucrări să se desfăşoare într-un ritm susţinut şi fără întârzieri. Şi spun cu toată responsabilitatea: nu mai vreau şantiere care să dureze 2-3 ani şi care să afecteze activitatea educaţională”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă.

Eficientizare energetică și condiții moderne pentru elevi

Construită în anul 1976, Grădiniţa „Spiru Haret” beneficiază de un proiect în valoare de peste 9,5 milioane de lei, relatează Agerpres.

Lucrările principale includ izolarea termică a întregii clădiri, înlocuirea tâmplăriei şi modernizarea sistemelor de încălzire. Vor fi instalate pompe de căldură aer-apă, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură şi surse de energie regenerabilă, asigurând astfel un confort termic optim.

La Şcoala Gimnazială 2, proiectul are o valoare de peste 24 de milioane de lei. Unitatea de învăţământ va trece printr-un proces complex de reabilitare, menit să reducă semnificativ consumul de energie şi să ofere condiţii moderne pentru elevi şi cadre didactice.

Lucrările includ termoizolarea anvelopei clădirilor şi a tuturor elementelor opace şi vitrate şi instalarea unor sisteme performante de management energetic. Similar cu proiectul de la grădiniţă, şcoala va beneficia de tehnologii de ultimă generaţie, respectiv pompe de căldură, sisteme de ventilaţie eficiente şi utilizarea resurselor regenerabile.

În ambele cazuri, durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.

Citește și: Cantoanele din Rezervația Biosferei Delta Dunării, reabilitate

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină