Sursa ta de încredere

Mureș, județul cu cele mai multe mame minore

Mamele minore beneficiază de asistență, inclusiv prin găzduirea lor într-un centru specializat, dacă nu au sprijinul familiei.

Mureș, județul cu cele mai multe mame minore

Publicat: 29 Martie 2024, 17:41

Statisticile publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă că județul Mureș a celui mai mare număr de mame minore, aproape 900 de cazuri, din totalul de peste 16.000 de mame minore din România în anul 2022.

Conform studiilor, niciuna dintre mamele minore sau adolescente consultate nu a mai frecventat școala în perioada când a rămas însărcinată.

Fenomenul a fost dezbătut, la Târgu Mureș, în cadrul unei întâlniri organizate de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

"Mame în urma unui abuz"

"Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană, avem, conform datelor INS, peste 16.500 de mame cu vârsta sub 18 ani, dintre acestea, 700 au vârsta sub 15 ani. Multe dintre aceste copile devin mame în urma unui abuz, nu neapărat pentru că și-au dorit asta. Nu au acces nici la servicii medicale, nici la mijloace de contracepție, de multe ori nici nu știu că acestea există", a spus jurnalista Adriana Stoian.

În județul Mureș, numărul mamelor minore este constant de la un an la altul, în schimb, vârstele la care fetele rămân însărcinate sunt tot mai mici.

"Dacă acum doi, trei, patru, cinci ani am avut mame minore de 16, 17 ani, acum am constatat că vârsta a coborît foarte mult, avem cazuri rare, una-două pe an, dar mame de 12-13 ani", a explicat șefa DGASPC Mureș, Miklea Hajnal-Katalin.

Mamele minore beneficiază de asistență, inclusiv prin găzduirea lor într-un centru specializat, dacă nu au sprijinul familiei. S-au realizat și o serie de modificări legislative, prin instituirea primei burse pentru mamele minore, cu condiția continuării studiilor, în valoare de 700 lei/lună.

De asemenea, a fost modificat Codul Penal prin legea cu privire la actul sexual cu un minor, mediatizat ulterior ca mesaj de interes public.

"Colegii noștri de la centrul maternal monitorizează toate cazurile de mame minore, ținând legătura strânsă cu spitalele și cu maternitățile, iar în cazurile în care maternitatea, familia și familia extinsă nu poate acorda un sprijin pentru aceste mame, sunt plasate într-un serviciu specializat unic pe județul Mureș, în Centrul maternal Materna", a adăugat Miklea Hajnal-Katalin.

CONAF mai arată că 85% dintre adolescentele care au devenit mame în anul 2021 provin din mediul rural.

Astfel, copiii născuți de mamele minore se asociază, din punct de vedere statistic, cu starea de sărăcie, consilierea și educația sexuală deficitară.

Citește și: Anchetă la Maternitatea din Ploiești, după ce o mamă a fost externată cu un alt bebeluș

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină