Sursa ta de încredere

NEAMȚ: 7 vârstnici, preluaţi de autorităţi dintr-un cămin care funcţiona ilegal în satul Bistriţa

Alte 6 persoane nu au putut fi relocate, deoarece proprietarul căminului a declarat că acestea sunt rudele sale.

NEAMȚ: 7 vârstnici, preluaţi de autorităţi dintr-un cămin care funcţiona ilegal în satul Bistriţa

Articol de Victor Marin, Publicat: 07 August 2026, 20:20  • Actualizat: 07 August 2026, 22:28

Autorităţile din judeţul Neamţ au decis, vineri, preluarea în regim de urgenţă a 7 vârstnici dintr-un cămin situat în satul Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, unde un control efectuat cu o zi în urmă a descoperit mai multe nereguli.

Conform unui comunicat transmis de Prefectura Neamț, cele persoanele respective vor fi mutate în centrul DGASPC de la Păstrăveni, unde au mai instituţionalizate anterior.

Potrivit Agerpres, pentru alte 6 persoane găsite în locaţie nu s-a putut lua, deocamdată, nicio măsură de relocare, deoarece proprietarul centrului a declarat că acestea sunt rude ale sale. În acest sens, administratorului i s-a pus în vedere să se prezinte la sediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială cu actele doveditoare.

Comunicatul Prefecturii arată că la control au fost constatate mai multe nereguli de către reprezentanţii instituţiilor veniţi la acţiune.

Amenzi de 70.000 de lei

Astfel, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a identificat o bucătărie în care se prepara hrana pentru beneficiari, spaţiu care nu deţinea document de înregistrare sanitar-veterinară. S-a dispus oprirea activităţii de cantină până la intrarea în legalitate şi s-a aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a constatat, printre altele, prezenţa insectelor în bucătărie.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a depistat două persoane care lucrau fără forme legale de angajare.

Direcţia de Sănătate Publică a constatat că unitatea nu deţine documente de reglementare sanitară şi nici autorizaţie sanitară de funcţionare. A fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 40.000 de lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a constatat, printre altele, lipsa pazei, absenţa unui sistem de supraveghere, a sistemelor de alarmă, de acces electronic şi a butonului de panică.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a sancţionat persoana juridică care administrează centrul cu amenzi în cuantum total de 25.000 de lei, pentru punerea în funcţiune a spaţiului de îngrijire fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

Citește și: Miting de susținere a lui Viorel Pașca, cercetat în dosarul azilelor neautorizate

Etichete : centru azil batrani
BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 15:05

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei

4 percheziții domiciliare au fost efectuate în Oradea și în comuna Cefa.

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:28

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani

Făptașii i-au sustras bărbatului portofelul în care se aflau 600 de euro.

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:06

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila

Pentru curățarea apei, echipele SGA Brăila au aplicat substanțe petroabsorbante pe întreaga suprafață afectată.

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:22

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții

În urma perchezițiilor, poliţiştii au găsit și peste 100.000 de lei proveniţi din contrabandă şi două arme neletale,...

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:09

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă

Prejudiciul depăşeşte 114.000 de lei.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă
CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia

Victima a fost transportată la spital cu un politraumatism major.

CONSTANȚA: Un rănit în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism, pe A2, în zona Medgidia
BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 11:59

BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon

Bărbatul manevra un sistem exploziv ce urma să fie testat într-un poligon din Sânpetru.

BRAȘOV: Un bărbat a fost rănit de un sistem exploziv într-un poligon
TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 11:08

TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro

Valoarea studiilor tehnice realizate pentru reabilitarea clădirii a fost de circa 200.000 de lei.

TULCEA: Palatul Comisiei Europene a Dunării din Sulina ar putea fi reabilitat cu 12 milioane de euro

Radio România Actualitați

Haltere: Luis Lauret, argint pentru România la Campionatele Mondiale

Comitetul interministerial recomandă creditorilor să accepte planul de restructurare prezentat de administratori la combinatul Liberty Galaţi

Parchetul European a deschis o anchetă legată de posibile deturnări de fonduri în modernizarea liniei de tren Madrid-Sevilla

Vizitatorii Târgului de Carte Gaudeamus de la Reşiţa, încântaţi de eveniment şi de ofertă