Pompierii din Timiș au salvat două persoane fără adăpost de la îngheț
Timișenii sunt rugați să sesizeze telefonic prezența oamenilor fără adăpost care riscă să înghețe peste noapte.

Publicat: 22 Ianuarie 2024, 16:20 • Actualizat: 22 Ianuarie 2024, 16:23
Două persoane fără adăpost au fost găsite dormind pe stradă de pompierii timișeni, care le-au transportat la adăposturile de iarnă, relatează Radio România Timișoara.
Pompierii militari din Timiș au executat misiuni de căutare a persoanelor fără adăpost.
Întrucât și în noaptea zilei de 21 spre 22 ianuarie s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, oamenii străzii riscă decesul prin hipotermie.
Echipajul din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj a găsit o persoană fără adăpost în zona gării din municipiul Lugoj. Și echipajul din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara a găsit o persoană in zona Pieței Dacia.
| Citește și: Locuri suplimentare la centrele pentru persoane fără adăpost din Timișoara
Ambele persoane au fost transportate la adăposturile de iarnă puse la dispoziție.
Cetățenii pot sesiza prezența acestor cazuri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau la dispeceratul ISU Timiș la telefoanele 0256 434 870 sau 0755 093 699.