Sursa ta de încredere

Primarul Brașovului: Sperăm ca restaurarea Bastionului Postăvarilor să înceapă cât mai repede

Alături de Bastion, vor fi restaurate şi două biserici-simbol ale Brașovului: Sfântul Nicolae şi Biserica Neagră.

Primarul Brașovului: Sperăm ca restaurarea Bastionului Postăvarilor să înceapă cât mai repede
Foto: Agerpres

Publicat: 06 August 2025, 17:53  • Actualizat: 06 August 2025, 17:53

Primăria Braşov ar putea începe lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor în perioada următoare, potrivit declaraţiei făcute miercuri de primarul George Scripcaru.

Potrivit edilului, există trei oferte disponibile pentru acest contract, în valoare de 11,8 milioane de lei.

Investiţia face parte din programul de restaurare a monumentelor istorice din Braşov, finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru.

Alături de Bastion, în cadrul aceluiaşi program vor fi restaurate şi două biserici-simbol ale oraşului: Sfântul Nicolae şi Biserica Neagră.

Trei mari edificii brașovene, pe lista reabilitărilor

„Obiectivul nostru de a restaura trei dintre cele mai importante monumente ale Braşovului cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană este tot mai aproape de realitate. Avem deja două proiecte de finanţare semnate, Biserica Sf. Nicolae din Piaţa Unirii şi Bastionul Postăvarilor, şi sper ca, în curând, să semnăm şi proiectul pentru Biserica Neagră. Vorbim de trei investiţii necesare, pe care le acoperim, în mare parte, prin accesarea de fonduri nerambursabile, adică am scutit braşovenii de un efort financiar de 12,5 milioane de euro. De asemenea, o altă veste bună este că aceste proiecte avansează într-un ritm foarte bun. Deja se lucrează la Biserica Sf. Nicolae, iar la bastion avem deja trei ofertanţi. Comisia va face evaluarea documentelor şi sper ca, cât mai repede, să începem şi aici lucrările”, a declarat primarul George Scripcaru.

Primăria Braşov a precizat că, în cadrul lucrărilor de restaurare şi conservare a Bastionului, se urmăreşte consolidarea structurilor arhitecturale şi restaurarea elementelor decorative originale.

Proiectul mai prevede modernizarea facilităţilor interioare, sistematizarea curţii interioare şi dotarea spaţiului cu echipamente destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Conform Agerpres, vor fi implementate tehnologii interactive, astfel încât Bastionul să devină un spaţiu dedicat turismului cultural şi educaţiei.

Citește și: Lucrările la Patinoarul „Mihai Flamaropol”, reluate de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină