Sursa ta de încredere

SAJ Satu Mare beneficiază de 8 ambulanțe noi

Noile autosanitare îmbunătățesc capacitatea de intervenţie şi calitatea serviciilor medicale de urgenţă.

SAJ Satu Mare beneficiază de 8 ambulanțe noi
Foto: Facebook / Instituţia Prefectului Satu Mare

Articol de Iulian Busan, Publicat: 23 Septembrie 2025, 13:30  • Actualizat: 23 Septembrie 2025, 13:31

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare a fost dotat cu două autospeciale 4x4 noi, iar alte șase urmează să fie livrate pentru a înlocui ambulanțele vechi care au depășit 800.000 km.

„Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare a fost recent dotat cu două autosanitare 4x4, în cadrul programului naţional de dotare coordonat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii. De asemenea, în perioada următoare este prevăzută livrarea a încă patru autosanitare de tip B1/B2 şi două autosanitare de tip C2, ceea ce va contribui semnificativ la îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie şi la creşterea calităţii serviciilor medicale de urgenţă acordate populaţiei judeţului Satu Mare”, precizează reprezentanţii SAJ într-o informare de presă.

4 vehicule, în service și daună totală

Conform sursei citate, parcul auto include șase ambulanțe cu peste 800.000 km, opt cu peste 700.000 km, patru cu peste 500.000 km, zece cu peste 300.000 km, șase cu peste 200.000 km și patru cu sub 200.000 km.

Două ambulanțe se află în service după accidente rutiere, iar alte două au daună totală, relatează Agerpres.

„Mentenanţa autosanitarelor, respectiv aprovizionarea cu piese de schimb au fost afectate din cauza timpului lung de livrare a pieselor de schimb, ducând la timp crescut de staţionare a autosanitarelor la service. Situaţia, agravată de lipsa celor patru autosanitare, două autosanitare cu daună totală, respectiv alte două autosanitare implicate în accidente rutiere reţinute la service, a condus la exploatarea permanentă a autosanitarelor funcţionale”, menționează reprezentanții SAJ.

Citește și: Peste 4.000 de elevi din Timiș vor fi transportaţi cu microbuze şi autobuze în noul an şcolar

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri