Sursa ta de încredere

TULCEA: Exerciții militare, efecuate în Poligonul din Cataloi

Exerciţiul militar se va încheia la sfârșitul lunii.

TULCEA: Exerciții militare, efecuate în Poligonul din Cataloi
Foto: Agerpres

Publicat: 14 Ianuarie 2025, 14:52  • Actualizat: 14 Ianuarie 2025, 14:52

Primăria municipiului Tulcea a anunțat efectuarea unor exerciții militare cu muniție de război, începând de marți, în poligonul de garnizoană din Cataloi.

Autoritățile locale recomandă tulcenilor să respecte măsurile de siguranţă transmise de Ministerul Apărării Naţionale.

Şedinţele de trageri de infanterie cu muniţie de război se desfăşoară doar în zilele lucrătoare ale săptămânii, între orele 8.00 şi 16.00.

Recomandări pentru localnici

O excepție o constituie zilele 28 ianuarie şi 30 ianuarie, când ședințele sevor încheia la ora 19.00, precum și cea de miercuri, 15 ianuarie, exerciţiul urmând să se finalizeze la ora 18.00.

”Populaţia civilă care se află în zona poligonului este obligată să nu intre în perimetrul Zonei Militare Restricţionate / de siguranţă a poligonului pe timpul tragerilor (valabil pentru persoane, animale, atelaje, autovehicule), să părăsească imediat zona dacă a pătruns accidental pe timpul tragerilor, să respecte semnificaţia indicatoarelor instalate şi indicaţiile personalului de pază”, a anunțat Primăria municipiului Tulcea.

Exerciţiul militar se va încheia la sfârșitul lunii, relatează Agerpres.

Citește și: 4 elevi şi un instructor, răniţi în timpul unui exercițiu în poligonul Goranu

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu