Sursa ta de încredere

TULCEA: Pontonul de acostare, redat în folosință de Primărie după ce a fost avariat la eşuarea unei nave

Cursele ar putea fi reluate după finalizarea lucrărilor.

TULCEA: Pontonul de acostare, redat în folosință de Primărie după ce a fost avariat la eşuarea unei nave

Articol de Diana Oprea, Publicat: 07 August 2026, 16:32  • Actualizat: 07 August 2026, 16:32

Pontonul de acostare şi pasarela aflate sub pavilion Comore, pe malul nordic al braţului Tulcea al Dunării, care au fost avariate acum două luni după eşuarea navei MV Prince Zafer, vor fi redate în folosință în curând de municipalitate, prin societatea din subordine Transport Public SA.

Pontonul de acostare, repus în poziţie sâmbătă

Directorul general al societăţii Transport Public SA, Aurelian Udrea, a declarat că reparaţia pontonului de acostare şi a pasarelei care au fost afectate pe data de 2 iunie de incidentul naval au fost suportate integral de armatorul navei vinovate de producerea incidentului.

„Mâine, vom încerca să repunem pe poziţie pontonul de acostare. Vrem să folosim ziua de sâmbătă, când e trafic mai puţin. Operaţiunea nu este una foarte simplă. Distanţa de la mal fiind foarte mare, va trebui să lucrăm simultan cu un remorcher şi cu o macara, astfel încât elementele de legătură să se alinieze la fix”, a menţionat directorul general Aurelian Udrea.

El a amintit că în urma eşuării navei MV Prince Zafer, aflate sub pavilion Comore, pe malul nordic al braţului Tulcea al Dunării, în suburbia Tudor Vladimirescu, un şcondru, element de siguranţă din metal, a fost distrus integral, pontonul de acostare a navei care efectuează curse regulate între Tulcea şi suburbie a fost răsturnat, iar o parte din pasarela care face legătura dintre mal şi ponton a fost de asemenea afectată.

Pasagerii, evacuați înainte de impact

Pe data de 2 iunie 2026, în jurul orei 12.30, Marian Ungureanu şi Cristian Preda, marinari angajaţi ai societăţii Transport Public SA a Primăriei Tulcea, i-au îmbarcat pe călătorii care doreau să traverseze Dunărea pentru a ajunge din suburbia Tudor Vladimirescu în municipiu, relatează Agerpres.

Marian Ungureanu, auzind însă prin sistemul de transmisie VTMS că nava MV Prince Zafer a anunţat că nu mai are control, a decis debarcarea tuturor pasagerilor şi a ordonat plecarea de urgenţă a ambarcaţiunii din suburbie, pentru ca aceasta să nu fie prinsă între mal şi nava eşuată.

„Un moment la fel de tensionat am mai avut atunci când eram pe o altă navă, în condiţii de iarnă, Dunărea era blocată de gheaţă şi au dat drumul la banchize mari. Au fost tot aşa, momente grele”, a afirmat Marian Ungureanu.

În acelaşi timp, Cristian Preda a spus că marinarii de pe navă sunt pregătiţi pentru orice fel de momente.

„Cumva, ne aşteptam. Adică, mereu ne aşteptăm să fie ceva şi chiar nu ne-am speriat. Ştiam ce aveam de făcut, am făcut şi a fost simplu”, a menţionat Cristian Preda.

Marinarii cer plata drepturilor salariale

Consilierii locali tulceni vor să-i premieze pe cei doi marinari care au evitat o tragedie, însă aceştia spun că-şi doresc doar drepturile salariale blocate la nivelul anului 2024 de legislaţia în vigoare.

„Această majorare nu s-a acordat niciunui angajat din sistemul public, din anul 2025. Din cauza situaţiei economice, statul român a fost nevoit să reducă cheltuielile sau să le păstreze la nivelul celor din 2024, aşa încât guvernele care au fost au emis ordonanţe de urgență care au stipulat că veniturile salariale, premiile, bonusurile trebuie să rămână la nivelul celor din 2024.

Nemulţumirea colegilor noştri este legitimă, dar legislaţia nu permite majorarea acestor salarii. Sperăm ca la finele acestui an lucrurile să se schimbe”, a precizat directorul general al societăţii Servicii Publice SA, Aurelian Udrea.

În ultimele luni, pe Dunărea maritimă din care face parte şi braţul Tulcea, au avut loc mai multe incidente în care au fost implicate nave maritime, ultimul înregistrându-se joi, 6 august, pe canalul Sulina, în dreptul localităţii Gorgova, acolo unde nava Lilstella, aflată sub pavilion Hong Kong, a derivat către mal şi a avariat uşor cinci ambarcaţiuni şi două construcţii plutitoare folosite pentru acostarea bărcilor.

În urma acestui incident nu au fost înregistrate victime, iar Dunărea nu a fost poluată. Din luna iunie până în prezent, pe Dunărea maritimă s-au înregistrat cinci incidente. În patru dintre acestea au fost implicate două nave aflate sub pavilion Hong Kong.

Citește și: Operațiunile de stingere a incendiului din zona Lindenfeld, județul Caraș-Severin, continuate

În drum spre Ucraina, mii de pelerini evrei tranzitează Aeroportul Iași
Știri locale 09 Septembrie 2026, 20:08

În drum spre Ucraina, mii de pelerini evrei tranzitează Aeroportul Iași

În fiecare an, mii de credincioși evrei se reunesc la mormântul rabinului Nahman din Breslov cu ocazia Roș Hașana, Anul Nou...

În drum spre Ucraina, mii de pelerini evrei tranzitează Aeroportul Iași
Vânători de munte din România, Italia și Spania participă la „Carpathians Patrol 26”
Știri locale 09 Septembrie 2026, 16:58

Vânători de munte din România, Italia și Spania participă la „Carpathians Patrol 26”

Competiția are ca obiectiv antrenarea și verificarea procedurilor specifice acțiunilor în mediul montan.

Vânători de munte din România, Italia și Spania participă la „Carpathians Patrol 26”
ARGEȘ: Bătrână de 90 de ani, înșelată cu 41.000 de euro de un constănțean
Știri locale 09 Septembrie 2026, 16:23

ARGEȘ: Bătrână de 90 de ani, înșelată cu 41.000 de euro de un constănțean

Victima infracţiunii a fost păcălită că bărbatul este medicul fiicei sale.

ARGEȘ: Bătrână de 90 de ani, înșelată cu 41.000 de euro de un constănțean
DSVSA Buzău confirmă 3 focare noi de pestă porcină africană
Știri locale 09 Septembrie 2026, 16:07

DSVSA Buzău confirmă 3 focare noi de pestă porcină africană

Buzău: Trei noi focare de pestă porcină africană; DSVSA a impus sacrificarea animalelor Buzău, 9 sep /Agerpres/ -

DSVSA Buzău confirmă 3 focare noi de pestă porcină africană
Peste 15 tone de legume, retrase din depozite ilfovene: Ardei din Uzbekistan, etichetați ca produse românești
Știri locale 09 Septembrie 2026, 15:44

Peste 15 tone de legume, retrase din depozite ilfovene: Ardei din Uzbekistan, etichetați ca produse românești

Firmele verificate recepționau, depozitau și livrau către marile platforme comerciale legume promovate ca fiind produse în...

Peste 15 tone de legume, retrase din depozite ilfovene: Ardei din Uzbekistan, etichetați ca produse românești
Polițist motociclist, rănit într-un accident produs în București
Știri locale 09 Septembrie 2026, 15:00

Polițist motociclist, rănit într-un accident produs în București

Agentul se afla în timpului serviciului.

Polițist motociclist, rănit într-un accident produs în București
GORJ: Adolescent de 16 ani, arestat preventiv după ce a condus fără permis un autoturism furat
Știri locale 09 Septembrie 2026, 14:49

GORJ: Adolescent de 16 ani, arestat preventiv după ce a condus fără permis un autoturism furat

Autoturismul a fost recuperat și predat proprietarului fără să prezinte avarii.

GORJ: Adolescent de 16 ani, arestat preventiv după ce a condus fără permis un autoturism furat
MARAMUREȘ: Pompierii intervin de 4 zile pentru stingerea incendiului cu ardere mocnită din Munții Igniș
Știri locale 09 Septembrie 2026, 14:24

MARAMUREȘ: Pompierii intervin de 4 zile pentru stingerea incendiului cu ardere mocnită din Munții Igniș

Suprafaţa afectată rămâne în limitele identificate iniţial, 25 hectare.

MARAMUREȘ: Pompierii intervin de 4 zile pentru stingerea incendiului cu ardere mocnită din Munții Igniș

Radio România Actualitați

Andrew şi Tristan Tate rămân în detenţie la Miami

Andrew şi Tristan Tate rămân în detenţie la Miami

Andrew şi Tristan Tate rămân în detenţie la Miami
Atenţionare pentru deplasările spre şi dinspre Serbia din cauza protestelor la frontiera cu UE

Atenţionare pentru deplasările spre şi dinspre Serbia din cauza protestelor la frontiera cu UE

Atenţionare pentru deplasările spre şi dinspre Serbia din cauza protestelor la frontiera cu UE
Fotbal: Seară cu 25 de goluri în Liga Campionilor

Fotbal: Seară cu 25 de goluri în Liga Campionilor

Fotbal: Seară cu 25 de goluri în Liga Campionilor
SUA: nou pachet de sancţiuni care vizează sectorul aviaţiei iraniene

SUA: nou pachet de sancţiuni care vizează sectorul aviaţiei iraniene

SUA: nou pachet de sancţiuni care vizează sectorul aviaţiei iraniene