Depozit de anvelope din Caransebeş, cuprins de un incendiu
700 de anvelope, un autoturism şi un ATV au fost mistuite de flăcări.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 Noiembrie 2026, 22:05 • Actualizat: 07 Noiembrie 2026, 22:13
Un incendiu puternic a cuprins, sâmbătă seară, un depozit de anvelope din Caransebeş.
Nu s-au înregistrat victime, anunță Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
700 de anvelope, un autoturism şi un ATV au fost mistuite de flăcări, relatează Radio România Reșița.
La sosirea pompierilor, incendiul cuprinsese întreaga hală, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătraţi.
Pentru stingerea focului au intervenit Departamentul de Pompieri Caransebeş, alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă „Oţelu Roşu”.
Cauzele incendiului vor fi investigate.













