Sursa ta de încredere

VÂLCEA: Incendiu la o gospodărie din Budești. O femeie, la spital cu arsuri multiple

Incendiul s-a manifestat la o magazine de lemne, cu suprafaţa de circa 30 de metri pătraţi.

VÂLCEA: Incendiu la o gospodărie din Budești. O femeie, la spital cu arsuri multiple
Foto: IGSU

Articol de Iulian Busan, Publicat: 08 Aprilie 2026, 12:06  • Actualizat: 08 Aprilie 2026, 12:05

O magazie de lemne a unei gospodării din comuna vâlceană Budeşti a fost cuprinsă de flăcări, miercuri dimineața, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

În urma incendiului, o femeie a suferit arsuri multiple pe față și unul dintre membrele superioare, a transmis sursa citată.

Victima, transportată la spital

Victima a fost preluată şi transportată la spital, conştientă şi cooperantă, de către echipajul SMURD trimis la faţa locului, relatează Agerpres.

„Echipajele operative sosite la locul evenimentului au constatat că incendiul se manifestă la o magazine de lemne, cu suprafaţa de circa 30 de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari. Se acţionează pentru stingerea ultimelor focare şi îndepărtarea efectelor negative”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri din Râmnicu Vâlcea şi reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Budeşti.

Citește și: Mai multe imobile din Prahova, cuprinse de un incendiu puternic în satul Brebu Megieșesc

TIMIȘOARA: Conflict între doi minori, izbucnit în Piața Operei. Două persoane au fost reţinute
Știri locale 12 August 2026, 13:00

TIMIȘOARA: Conflict între doi minori, izbucnit în Piața Operei. Două persoane au fost reţinute

Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 9.000 de lei în urma incidentului.

TIMIȘOARA: Conflict între doi minori, izbucnit în Piața Operei. Două persoane au fost reţinute
DÂMBOVIȚA: Un autocamion încărcat cu produse alimentare a intrat într-un pod pe A1, la Uliești
Știri locale 12 August 2026, 12:07

DÂMBOVIȚA: Un autocamion încărcat cu produse alimentare a intrat într-un pod pe A1, la Uliești

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti.

DÂMBOVIȚA: Un autocamion încărcat cu produse alimentare a intrat într-un pod pe A1, la Uliești
BUCUREȘTI: Apartamente dintr-un complex rezidenţial nefinalizat, vândute mai multor beneficiari
Știri locale 12 August 2026, 11:50

BUCUREȘTI: Apartamente dintr-un complex rezidenţial nefinalizat, vândute mai multor beneficiari

Prejudiciul se ridică la 16 milioane de lei.

BUCUREȘTI: Apartamente dintr-un complex rezidenţial nefinalizat, vândute mai multor beneficiari
BOTOȘANI: Aproape 80 de tone de furaje, mistuite de un incendiu provocat voluntar
Știri locale 12 August 2026, 11:41

BOTOȘANI: Aproape 80 de tone de furaje, mistuite de un incendiu provocat voluntar

Pompierii militari și voluntarii au acționat aproape șase ore la fața locului pentru stingerea flăcărilor.

BOTOȘANI: Aproape 80 de tone de furaje, mistuite de un incendiu provocat voluntar
BRĂILA: Toate trecerile de pietoni nesemaforizate de pe drumurile din județ, iluminate în premieră națională
Știri locale 12 August 2026, 11:08

BRĂILA: Toate trecerile de pietoni nesemaforizate de pe drumurile din județ, iluminate în premieră națională

128 de treceri de pietoni au fost iluminate cu sisteme LED.

BRĂILA: Toate trecerile de pietoni nesemaforizate de pe drumurile din județ, iluminate în premieră națională
DÂMBOVIȚA: 5 morți în urma unui grav accident rutier, provocat de un tânăr fără permis auto
Știri locale 12 August 2026, 09:13

DÂMBOVIȚA: 5 morți în urma unui grav accident rutier, provocat de un tânăr fără permis auto

Echipajele de intervenție sosite la fața locului au constatat decesele.

DÂMBOVIȚA: 5 morți în urma unui grav accident rutier, provocat de un tânăr fără permis auto
BRAȘOV: Doi morți și doi răniți grav în urma unui accident rutier
Știri locale 11 August 2026, 21:50

BRAȘOV: Doi morți și doi răniți grav în urma unui accident rutier

Una dintre persoanele lovite de mașină a decedat în timpul manevrelor de resuscitate.

BRAȘOV: Doi morți și doi răniți grav în urma unui accident rutier
MARAMUREȘ: Bărbat aflat la muncă în pădure, accidentat grav de căderea unui arbore tăiat
Știri locale 11 August 2026, 20:55

MARAMUREȘ: Bărbat aflat la muncă în pădure, accidentat grav de căderea unui arbore tăiat

Bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD.

MARAMUREȘ: Bărbat aflat la muncă în pădure, accidentat grav de căderea unui arbore tăiat

Radio România Actualitați

Transport ilegal de ovine, depistat în Vaslui

S-a încheiat a doua sesiune a examenului de Bacalaureat

La Ankara, aproape 100 de mineri care cereau plata unor drepturi bănești restante au fost arestați

Inflaţia anuală a coborât sub pragul de 10 procente