Sursa ta de încredere

VÂLCEA: Trafic restricționat pe DN 7, Valea Oltului, până la sfârşitul lunii august

Restricțiile vor fi aplicate ca urmare a lucrărilor de consolidare a versanților.

VÂLCEA: Trafic restricționat pe DN 7, Valea Oltului, până la sfârşitul lunii august
Foto: Agerpres

Articol de Diana Oprea, Publicat: 31 Iulie 2026, 16:05  • Actualizat: 31 Iulie 2026, 16:05

Traficul pe DN 7, între Călimăneşti şi Câineni, va rămâne restricţionat până la sfârşitul lunii august pentru continuarea lucrărilor de consolidare a versanţilor, iar şoferii sunt sfătuiţi să urmeze doar rutele alternative comunicate de autorităţi.

„Săptămâna aceasta, am primit avizul favorabil, avizul comun emis de CNAIR şi IGPR, Direcţia Rutieră, prin care se prelungesc restricţiile, inclusiv în luna august, pentru realizarea lucrărilor de punere în siguranţă a versanţilor.

Restricţiile de trafic pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone se menţin în intervalul orar 08:00 -17:30”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Rutier Vâlcea, Florin Mărăscu.

Echipajele pe Valea Oltului, suplimentate

Mărăscu a precizat că se are în vedere o serie de măsuri pentru a evita blocajele în trafic în această perioadă, iar echipajele de poliţie vor fi în permanenţă în zonă, notează Agerpres.

„O să avem echipaje alocate, astfel încât să putem avea o oarecare fluenţă a traficului. Într-adevăr, înregistrăm nişte valori de trafic foarte ridicate în contextul sezonului estival, în contextul perioadei concediilor, vacanţelor şi fluxului de străini dinspre Europa de Vest către România şi către litoralul din Bulgaria.

Premergător sărbătorilor legale, minivacanţelor, precum şi în zilele de vineri şi duminică, asigurăm dispozitive de fluidizare trafic, în sistem integrat - Poliţie Rutieră şi Poliţie de Ordine Publică. Restricţiile sunt anunţate la nivel de CNAIR.

La nivel de IPJ Vâlcea, în fiecare zi, comunicăm atât restricţiile, cât şi rutele alternative ce pot fi utilizate de către participanţii la trafic. Rute alternative la Valea Oltului, din păcate, avem doar pe sectorul Râmnicu Vâlcea - Călimăneşti, însă sunt destinate autoturismelor, şi nu traficului greu”, a mai spus el.

Şoferii, avertizaţi să evite Ţara Loviştei

Şeful Poliţiei Rutiere Vâlcea a atras atenţia şoferilor că este răspunderea lor dacă aleg alternativa sugerată de GPS prin Ţara Loviştei, unde drumurile sunt fie în lucru, fie înguste, astfel că riscă să fie prinşi în ambuteiaje.

„Sectorul respectiv este un sector de drum judeţean care a intrat în reabilitare. Sunt şi drumuri comunale care sunt utilizate de participanţii la trafic.

Reprezentanţii drumurilor naţionale şi drumurilor judeţene au făcut solicitare către cei care administrează reţeaua media de informare în relaţia cu şoferii, astfel încât să apară restricţii de viteză şi faptul că drumul este în lucru.

Conducătorii auto îşi asumă alegerea unei astfel de rute alternative. Insistăm şi noi cu informaţii adresate participanţilor la trafic să folosească doar rutele comunicate oficial”, a adăugat Mărăscu.

Citește și: Lucrările de reparații pe DN1 impun restricții temporare în trafic la Otopeni și Ciolpani

NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 20:01

NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată

Locuitorii din zonă au fost avertizați printr-un mesaj de alertă despre zgomotul puternic produs de operațiune.

NEAMȚ: Fragmente de dronă descoperite într-o pădure, distruse prin detonare controlată
COVASNA: Polițiștii au reținut 2 suspecți de evaziune fiscală şi delapidare
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 19:59

COVASNA: Polițiștii au reținut 2 suspecți de evaziune fiscală şi delapidare

Reținuții sunt suspectați că nu ar fi declarat veniturile obținute.

COVASNA: Polițiștii au reținut 2 suspecți de evaziune fiscală şi delapidare
BUCUREȘTI: Stadiul lucrărilor pentru construcţia ultimului lot al Centurii Capitalei a ajuns la 85%
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 19:48

BUCUREȘTI: Stadiul lucrărilor pentru construcţia ultimului lot al Centurii Capitalei a ajuns la 85%

În funcție de condițiile meteo, în 2026 ar mai putea fi inaugurați încă 10 kilometri din Centura Capitalei.

BUCUREȘTI: Stadiul lucrărilor pentru construcţia ultimului lot al Centurii Capitalei a ajuns la 85%
GORJ: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 19:31

GORJ: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc

Suspectul ar fi crescut o cultură de canabis în comuna Tânțăreni.

GORJ: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc
Adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 18:21

Adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență

Comisarul-șef Raoul Alexandru Păunescu este acuzat că a primit 5.000 de euro pentru a interveni într-un dosar penal.

Adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență
După o revizie capitală, „Săgeata Albastră” revine pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 17:42

După o revizie capitală, „Săgeata Albastră” revine pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă

Automotorul AM 2108 a trecut cu succes probele de parcurs și a revenit în serviciul public de transport feroviar.

După o revizie capitală, „Săgeata Albastră” revine pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
HARGHITA: Cantină socială la Odorheiu Secuiesc, deschisă de Caritas Alba Iulia
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 17:02

HARGHITA: Cantină socială la Odorheiu Secuiesc, deschisă de Caritas Alba Iulia

Restaurantul social are, în prezent, 10 angajaţi, dintre care 6 sunt persoane cu dizabilităţi.

HARGHITA: Cantină socială la Odorheiu Secuiesc, deschisă de Caritas Alba Iulia
DN 67D, redeschis circulației rutiere la Băile Herculane după incendiul de pe Valea Cernei
Știri locale 05 Noiembrie 2026, 16:22

DN 67D, redeschis circulației rutiere la Băile Herculane după incendiul de pe Valea Cernei

Tronsonul fusese închis la sfârșitul lunii septembrie, din motive de siguranță.

DN 67D, redeschis circulației rutiere la Băile Herculane după incendiul de pe Valea Cernei

Radio România Actualitați

Fotbal: Universitatea Craiova - Egnatia 2-0

Fotbal: Universitatea Craiova - Egnatia 2-0

Fotbal: Universitatea Craiova - Egnatia 2-0
Handbal: Franţa - România, 34-27, în primul meci de calificare la EURO2028

Handbal: Franţa - România, 34-27, în primul meci de calificare la EURO2028

Handbal: Franţa - România, 34-27, în primul meci de calificare la EURO2028
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie credibil și echilibrat

Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie credibil și echilibrat

Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie credibil și echilibrat
Părinţii care revin la muncă în primii 2 ani de viaţă ai copilului ar putea beneficia şi de indemnizaţia de creştere