Sursa ta de încredere

BAIA MARE: Târg cu produse necesare sezonului rece, organizat de micii fermieri din Maramureş

45 de produse locale poartă eticheta "Bun de Maramureş".

BAIA MARE: Târg cu produse necesare sezonului rece, organizat de micii fermieri din Maramureş
Foto: pixabay

Publicat: 02 Noiembrie 2023, 16:03  • Actualizat: 02 Noiembrie 2023, 16:16

Producătorii tradiţionali şi mici fermieri individuali din judeţ vor organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, un târg cu produse de sezon pentru le a oferi locuitorilor din municipiul Baia Mare posibilitatea aprovizionării pentru iarnă.

"E un târg mai special şi împreună cu fermierii asociaţi ne-am gândit să oferim şansa celor care, din diferite motive, încă nu şi-au pregătit cămara pentru iarnă să se aprovizioneze direct de la producători. Venim cu o gamă variată de legume şi fructe, cartofi, îndeosebi. E produsul cel mai solicitat, dar şi produse conservate în această toamnă, vinete, gogoşari, ardei graşi şi alte produse. Toate bunurile se vând la preţ de producător, iar pentru persoanele care intenţionează să cumpere din unele produse cantităţi mai mari preţul va fi negociabil. Produsele provin din micile ferme sau din fermele individuale situate în satele şi comunele din vecinătatea municipiului Baia Mare", spune Ioan Tătăran, preşedintele onorific al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici Maramureş, citat de Agerpres.

Potrivit lui, târgul este programat să aibă loc vineri şi sâmbătă (3-4 noiembrie), în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare.

La eveniment vor fi prezenţi şi meşteri populari.

În judeţul Maramureş există peste 200 de producători atestaţi, iar un număr de 45 de produse poartă eticheta "Bun de Maramureş".

Citește tot articolul pe Antena Satelor

Curs online despre arhitectura neoromânească, organizat de Fundația Calea Victoriei
Timp liber 10 Iulie 2025, 15:18

Curs online despre arhitectura neoromânească, organizat de Fundația Calea Victoriei

Cursanții vor explora clădirile românești din secolul al XIX-lea şi de după Primul Război Mondial.

Curs online despre arhitectura neoromânească, organizat de Fundația Calea Victoriei
Un restaurant condus de un bucătar AI numit „Chef Aiman” va fi deschis în centrul Dubaiului
Timp liber 10 Iulie 2025, 14:18

Un restaurant condus de un bucătar AI numit „Chef Aiman” va fi deschis în centrul Dubaiului

Bucătarul creat cu inteligență artificială este instruit pe baza a zeci de ani de cercetare în domeniul ştiinţei alimentare,...

Un restaurant condus de un bucătar AI numit „Chef Aiman” va fi deschis în centrul Dubaiului
Primăria Saschiz caută voluntari pentru însoţirea turiştilor în situl UNESCO şi la Cetatea Ţărănească
Timp liber 08 Iulie 2025, 20:55

Primăria Saschiz caută voluntari pentru însoţirea turiştilor în situl UNESCO şi la Cetatea Ţărănească

Instituția caută tineri cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

Primăria Saschiz caută voluntari pentru însoţirea turiştilor în situl UNESCO şi la Cetatea Ţărănească
TIMIȘOARA: Tururi ghidate la 156 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai tras de cai din oraș
Timp liber 06 Iulie 2025, 15:57

TIMIȘOARA: Tururi ghidate la 156 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai tras de cai din oraș

Pe 8 iulie, timișorenii pot face și curse cu un tramvai turistic.

TIMIȘOARA: Tururi ghidate la 156 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai tras de cai din oraș
Tur al festivalurilor de film din această vară
Timp liber 05 Iulie 2025, 15:17

Tur al festivalurilor de film din această vară

Ceau Cinema!, Stop Cadru, ANONIMUL și Draga Film Fest se pregătesc de noi ediții.

Tur al festivalurilor de film din această vară
Festivalul Licuricilor, la Horezu
Timp liber 04 Iulie 2025, 07:29

Festivalul Licuricilor, la Horezu

Organizat de Asociația Kogayon, evenimentul promovează Oltenia de sub munte ca geoparc aspirant UNESCO, dar și valorizarea...

Festivalul Licuricilor, la Horezu
BUCUREȘTI: EUROPAfest, de vineri, la Palatul Regal
Timp liber 03 Iulie 2025, 13:51

BUCUREȘTI: EUROPAfest, de vineri, la Palatul Regal

Între 5 și 11 iulie, vor avea loc seri tematice precum Summertime Jazz, Japanese Jazz Night, Norwegian Jazz Night sau Best of...

BUCUREȘTI: EUROPAfest, de vineri, la Palatul Regal
Vacanță la MȚR: Activități creative și educative, pentru toate categoriile de vârstă
Timp liber 01 Iulie 2025, 14:41

Vacanță la MȚR: Activități creative și educative, pentru toate categoriile de vârstă

Participanții pot alege între ateliere de țesut și cusut, modelaj în lut, teatru de umbre, linogravură, împâslit lână, desen...

Vacanță la MȚR: Activități creative și educative, pentru toate categoriile de vârstă