Sursa ta de încredere

Geminidele ajung la apogeu

Pasionaţii de astronomie trebuie să privească bolta cerească spre est, în cursul serii. Potrivit asociaţiei germane de astronomi amatori, şi alte corpuri cereşti foarte strălucitoare vor fi la rândul lor vizibile, dacă vremea o va permite.

Geminidele ajung la apogeu

Publicat: 12 Decembrie 2023, 20:50  • Actualizat: 12 Decembrie 2023, 23:20

Cea mai bogată ploaie de meteori a anului va ajunge la apogeu în această săptămână, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Pentru a observa cât mai bine Geminidele, pasionaţii de astronomie trebuie să privească bolta cerească spre est, în cursul serii. Potrivit asociaţiei germane de astronomi amatori, şi alte corpuri cereşti foarte strălucitoare vor fi la rândul lor vizibile, dacă vremea o va permite.

Punctul maxim este aşteptat pentru 14 decembrie, în jurul orei 19:00 GMT.

În practică, în funcţie de luminozitatea cerului nocturn, veţi vedea între 30 şi 60 de meteori, ceea ce înseamnă o stea căzătoare la fiecare 1-2 minute.

Aceşti meteori par să provină din constelaţia Gemenii, aflată pe bolta cerească spre sud în timpul nopţii şi spre nord-vest în cursul dimineţii.

"Imediat după ce se întunecă afară, puteţi începe să îi căutaţi cu privirea pe cer", a anunţat aceeaşi asociaţie germană.

Condiţiile de observare a acestui fenomen astronomic ar trebui să fie deosebit de bune, întrucât o Lună Nouă va avea loc cu doar o zi înaintea perioadei de apogeu, ceea ce înseamnă că luminozitatea din partea Lunii se va afla la un nivel minim şi nu va perturba vizionarea.

Puţin înainte de Crăciun, este aşteptată ploaia de meteori Urside.

Etichete : geminide apogeu meteori
West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Timp liber 29 Octombrie 2026, 23:26

West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii

Festivalul va avea loc între 6 și 8 noiembrie.

West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
Timp liber 27 Octombrie 2026, 08:10

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului

Cuviosul a fost un călugăr care a trăit la sud de Dunăre în secolul al XIII-a lea, fiind originar din satul Basarabov, undeva...

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi
Timp liber 22 Octombrie 2026, 11:33

VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi

În cadrul evenimentului, va fi înființată o livadă comunitară din care vizitatorii își vor putea cumpăra puieţi cu care să-şi...

VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi
Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Timp liber 21 Octombrie 2026, 14:30

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român

Proiectul explorează relația dintre umbră, identitate și transformare. Imaginea pădurii nocturne constituie punctul de...

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român
„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele
Timp liber 20 Octombrie 2026, 08:05

„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele

„Petrică și lupul” de Prokofiev și „Carnavalul animalelor” de Saint-Saëns alcătuiesc programul.

„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele
Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici
Timp liber 19 Octombrie 2026, 14:19

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici

Evenimentul va reuni zeci de producători de flori și plante ornamentale.

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici
Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online
Timp liber 18 Octombrie 2026, 15:28

Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online

Accesul se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, iar grupurile pot avea cel mult 30 de persoane.

Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online
Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii
Timp liber 16 Octombrie 2026, 08:57

Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii

Autoritățile locale impun restricții de trafic și modificări ale traseelor de transport public.

Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii

Radio România Actualitați

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani

Demersuri de conservare a unui sarcofag vechi de două mii de ani
Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”

Campanie “care incită împotriva forțelor de ordine”
Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei

Valoarea comenzilor de Black Friday a depășit un miliard de lei
Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții

Franța: Noi manifestații în semn de protest față de costul tot mai mare al vieții