Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Noua lege împotriva evaziunii fiscale, promulgată

Se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani orice acţiune ce aduce un prejudiciu de cel puţin 1.000.000 euro bugetului de stat.

Noua lege împotriva evaziunii fiscale, promulgată
Foto: Freepik

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 10 Mai 2024, 16:03  • Actualizat: 10 Mai 2024, 17:34

Infractorii care cauzează un prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro scapă de închisoare, dacă îndeplinesc o anumită condiție, potrivit unei legi pe care președintele Klaus Iohannis a promulgat-o vineri, 10 mai.

„În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de lege, prin care s-a cauzat un prejudiciu care nu depăşeşte 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale, prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile din Codul de procedură penală”, prevede legea.

Limitele minime ale pedepselor, majorate

La un prejudiciu mai mare de 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu cinci ani.

De asemenea, actul normativ prevede că la un prejudiciu de peste 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu trei ani.

Conform legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi orice acţiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase având ca efect diminuarea cu cel puţin 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului de stat, prin:

  • utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, documente electronice false, incorecte sau incomplete privind TVA;
  • nedivulgarea în mod intenţionat de informaţii privind TVA, atunci când aceste informaţii trebuie divulgate potrivit legii;
  • prezentarea de declaraţii corecte, declaraţii electronice corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

De asemenea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi cu interzicerea unor drepturi sau cu amendă operaţiunea de creditare făcută în mod direct sau indirect de către orice persoană fizică, având drept scop efectuarea unor plăţi cu sume de bani ce provin din omisiunea evidenţierii în actele contabile, a operaţiunilor comerciale efectuate şi/sau a veniturilor realizate, a unuia sau mai multor contribuabili.

Potrivit legii, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, până la primul termen de judecată, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

În cazul în care prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime.

Înainte de a fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, legea a fost adoptată la data de 19 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Citește și: e-Factura a încasat cu 10 miliarde de lei mai mult la buget, față de aceeași perioadă a 2023

Continuă deszăpezirea pe Transfăgărăşan | VIDEO
Actualitate 20 Mai 2024, 19:54

Continuă deszăpezirea pe Transfăgărăşan | VIDEO

Potrivit drumarilor, există posibilitatea redeschiderii traficului la mijlocul lunii iunie.

Continuă deszăpezirea pe Transfăgărăşan | VIDEO
Zelenski: Aliații occidentali pierd prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina
Actualitate 20 Mai 2024, 19:35

Zelenski: Aliații occidentali pierd prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina

Președintele ucrainean spune că deciziile sunt întârzate cu aproximativ un an.

Zelenski: Aliații occidentali pierd prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina
Ministrul israelian de Externe: Cererea procurorului CPI, „o rușine istorică”
Actualitate 20 Mai 2024, 18:02

Ministrul israelian de Externe: Cererea procurorului CPI, „o rușine istorică”

„Nicio forţă din lume nu ne va împiedica să recuperăm toate persoanele” răpite de Hamas.

Ministrul israelian de Externe: Cererea procurorului CPI, „o rușine istorică”
O nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari, organizată de MApN
Actualitate 20 Mai 2024, 16:17

O nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari, organizată de MApN

Sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari.

O nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari, organizată de MApN
Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță sau creșă până pe 24 mai
Actualitate 20 Mai 2024, 15:38

Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță sau creșă până pe 24 mai

Pentru copiii care vor fi înscriși pentru prima dată, cererile se depun între 27 mai și 14 iunie.

Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță sau creșă până pe 24 mai
Ghiduri de educaţie rutieră pentru elevi, lansate de MAI şi Ministerul Educaţiei
Actualitate 20 Mai 2024, 15:13

Ghiduri de educaţie rutieră pentru elevi, lansate de MAI şi Ministerul Educaţiei

Ghidurile sunt structurate pentru a corespunde nevoilor şi nivelului de înţelegere al copiilor din învăţământul primar,...

Ghiduri de educaţie rutieră pentru elevi, lansate de MAI şi Ministerul Educaţiei
Moartea președintelui Iranului: Vladimir Putin și Xi Jinping au transmis că au pierdut un „prieten adevărat”
Actualitate 20 Mai 2024, 14:41

Moartea președintelui Iranului: Vladimir Putin și Xi Jinping au transmis că au pierdut un „prieten adevărat”

Iranul a fost un aliat militar cheie al Rusiei de la începerea războiului din Ucraina, iar China este cel mai mare partener...

Moartea președintelui Iranului: Vladimir Putin și Xi Jinping au transmis că au pierdut un „prieten adevărat”
Procurorul CPI cere mandate de arestare pentru premierul israelian și liderul Hamas din Gaza
Actualitate 20 Mai 2024, 14:39

Procurorul CPI cere mandate de arestare pentru premierul israelian și liderul Hamas din Gaza

„Povocarea exterminării, provocarea foametei ca metodă de război, inclusiv refuzul furnizării de ajutoare umanitare, țintirea...

Procurorul CPI cere mandate de arestare pentru premierul israelian și liderul Hamas din Gaza