Sursa ta de încredere

Atac israelian în Gaza la câteva ore după ce acordul de încetare al focului ar fi trebuit semnat

Israelul a amânat armistițiul, pretinzând că Hamas a venit cu noi condiții în ultimul moment.

Atac israelian în Gaza la câteva ore după ce acordul de încetare al focului ar fi trebuit semnat
Foto: REUTERS / Hatem Khaled

Articol de Victor Marin, Publicat: 16 Ianuarie 2025, 19:05

Israelul a amânat, cel puțin pentru moment, punerea în aplicare a acordului de încetare a focului în Gaza, acuzând Hamas că a renunțat la anumite părți ale acordului și că ar fi venit cu noi condiții în ultimul moment.

Într-o declarație citată de CNN, premierul Benjamin Netanyahu a menționat că votul final privind încetarea ostilităților va fi dat doar când mediatorii acordului, respectiv Statele Unite, Egiptul și Qatar, vor informa Israelul că Hamas a acceptat toate elementele acordului.

Anterior, un membru al biroului politic Hamas declarase că gruparea sa "este angajată în acordul de încetare a focului anunțat de mediatori".

Între timp, situația a degenerat și Israelul a bombardat din nou Fâșia Gază, Potrivit surselor Reuters, au fost ucise 70 de persoane, inclusiv 21 de copii și 25 de femei.

Acordul de încetare a focului ar fi trebuit să intre în vigoare pe 19 ianuarie și, într-o primă fază, ar fi presupus ca Hamas să elibeze 33 de ostatici în schimbul a o mie de palestinieni reținuți de Israel.

Totodată, Israel ar urma să își retragă treptat soldații din centrul Fâșiei Gaza, iar palestinienii strămutați s-ar fi întors în localitățile lor de origine.

Citește și: Israelul și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberare a ostaticilor

Etichete : gaza razboi israel hamas
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Orchestra Națională Radio deschide vineri noua stagiune

SRR, premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7