Sursa ta de încredere

Bilanțul accidentului feroviar din Spania crește la 60 de morți | LIVE TEXT

Primele date ale anchetei arată că dezastrul s-a produs în urma unei erori umane.

Foto: YouTube

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 28 Octombrie 2026, 11:05  • Actualizat: 28 Octombrie 2026, 15:48

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania.

Cel puțin 64 de persoane au murit în catastrofă, relatează BBC.

Alte aproape 80 de persoane au fost rănite.

Supraviețuitorii sunt transportați la spital.

Potrivit cotidianului El Pais, primele date ale anchetei arată că dezastrul s-a produs în urma unei erori umane.

Traficul feroviar a fost închis pe linia care leagă Madridul de regiunea sudică Andaluzia.

„Circulaţia pe linia feroviară de mare viteză Madrid-Andaluzia a fost suspendată în urma unei coliziuni din spate între două trenuri”, a transmis Adif într-un mesaj publicat pe platforma X.

El Pais a citat martori care au vorbit despre existenţa mai multor răniţi şi despre sosirea echipajelor medicale de urgenţă la faţa locului. Conform aceleiaşi surse, două dintre vagoanele implicate în accident au ieşit de pe şine şi s-au prăbuşit de pe un terasament, scrie Reuters.

Conform publicaţiei, accidentul a avut loc la scurt timp după ora locală 9:00 (08:00 GMT), între localităţile Los Yebenes şi Urda, în provincia Toledo.

În accident au fost implicate un tren de mare viteză AVE, care plecase din Madrid cu destinaţia Sevilla, şi un tren Iryo, care circula în direcţia opusă.

LIVE TEXT

BBC amintește că Spania era deja profund marcată de accidentul feroviar de mare viteză de la Adamuz, în apropiere de Córdoba, în care și-au pierdut viața 46 de persoane. Accidentul s-a produs pe aceeași linie feroviară de mare viteză, însă mult mai la sud. Între timp, autoritățile au anunțat că bilanțul victimelor accidentului produs astăzi în apropiere de Urda a crescut la 64 de morți.

Spania nu s-a mai confruntat cu o tragedie feroviară de asemenea proporții din iulie 2013, când 80 de persoane și-au pierdut viața într-un accident produs pe o curbă de la periferia orașului Santiago de Compostela, în nord-vestul țării.

În acel accident, toate cele 13 vagoane ale trenului au deraiat, multe dintre ele izbindu-se de o barieră de beton.

În cea mai recentă tragedie, 4 vagoane au deraiat, însă în accident au fost implicate două trenuri.

Incidentul va readuce în atenție starea infrastructurii feroviare din Spania, considerată cândva cea mai performantă din Europa, și va determina o examinare atentă a condițiilor în care s-a produs tragedia.

Bilanțul catastrofei a trecur, după ora 15:00, de pragul a 60 de morți.

România este solidară cu Spania și cu poporul spaiol în aceste momente dificile, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan.

„Sunt profund întristat să aflu despre tragicul accident feroviar produs astăzi în Spania. Gândurile mele se îndreaptă către numeroasele persoane care şi-au pierdut viaţa şi către familiile acestora. Le doresc tuturor celor răniţi o recuperare rapidă. România este solidară cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dificile”, a transmis preşedintele pe platforma X.

Premierul spaniol s-a declarat „șocat de gravul accident feroviar din Toledo”.

„Sunt în contact permanent cu ministrul Transporturilor și cu președintele regiunii Castilia-La Mancha”, a scris Pedro Sánchez pe platforma X, adăugând că serviciile de urgență intervin la fața locului „pentru a-i ajuta pe cei afectați și a le asigura siguranța, în coordonare cu toate autoritățile implicate”.

„Îmi exprim afecțiunea, solidaritatea și sprijinul față de toate victimele și familiile lor.”

Pedro Sánchez și alți politicieni spanioli și-au anulat toate angajamentele publice de astăzi, inclusiv acțiunile de campanie pentru alegerile parlamentare de luna viitoare.

Autoritățile se tem că bilanțul deceselor ar putea crește.

Surse din guvernul regional vorbesc despre zeci de victime, transmite agenția spaniolă de presă EFE.

Oficialii din Castilia-La Mancha afirmă că într-un tren al operatorului privat Iryo se aflau 147 de pasageri, iar în trenul de mare viteză erau 397 de persoane.

Deocamdată, nu pot confirma dacă trenul de mare viteză a lovit din spate garnitura Iryo după ce aceasta se oprise.

Dezastrul ar putea fi „mai grav decât cel de la Adamuz”, din ianuarie, când au murit 46 de persoane.

Administratorul infrastructurii feroviare, Adif, anunță că în coliziune au fost implicate un tren Renfe și un tren al companiei Iryo, care circulă pe ruta Madrid–Sevilla. Toate trenurile de pe această linie au fost oprite în stațiile de pe traseu, potrivit unui mesaj publicat de Adif pe platforma X.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență spaniole a declarat pentru AFP că „toate resursele sunt mobilizate în prezent”, inclusiv „mai multe echipaje de pompieri, trei elicoptere și două unități mobile de terapie intensivă”.

Citește și: Peste 80 de persoane rănite în Spania, după ce un autocar a căzut 20 de metri pe un versant

Înarmat cu un cuțit, un individ a atacat un paznic al Ambasadei Israelului din Belgrad
Actualitate 28 Octombrie 2026, 14:11

Înarmat cu un cuțit, un individ a atacat un paznic al Ambasadei Israelului din Belgrad

Agresorul a fost împușcat mortal de poliție.

Înarmat cu un cuțit, un individ a atacat un paznic al Ambasadei Israelului din Belgrad
DNA: Primarul orașului Slănic Moldova, prins în flagrant când primea mită  
Actualitate 28 Octombrie 2026, 13:57

DNA: Primarul orașului Slănic Moldova, prins în flagrant când primea mită  

Primarul orașului Slănic Moldova va fi prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA: Primarul orașului Slănic Moldova, prins în flagrant când primea mită  
Președintele Nicuşor Dan: România este solidară cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dificile
Actualitate 28 Octombrie 2026, 13:57

Președintele Nicuşor Dan: România este solidară cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dificile

Cel puţin 30 de persoane au murit într-un accident feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de...

Președintele Nicuşor Dan: România este solidară cu Spania şi cu poporul spaniol în aceste momente dificile
Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală Bulava
Actualitate 28 Octombrie 2026, 13:53

Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală Bulava

Lansarea s-a făcut de pe un submarin nuclear aflat în Marea Ohoțsk.

Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală Bulava
Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale și în acest an universitar
Actualitate 28 Octombrie 2026, 13:50

Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale și în acest an universitar

De aceste burse pot beneficia studenţii de 18 - 29 de ani, înscrişi la studii de licenţă sau master, cu frecvenţă, pe un loc...

Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale și în acest an universitar
Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA: Tot ce trebuie să știi
Actualitate 28 Octombrie 2026, 12:51

Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA: Tot ce trebuie să știi

Una dintre principalele atribuții ale Congresului este elaborarea și adoptarea legilor federale, aplicabile pe întreg...

Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA: Tot ce trebuie să știi
Liberalii îi cer premierului Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară
Actualitate 28 Octombrie 2026, 12:13

Liberalii îi cer premierului Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară

Guvernarea PSD nu poate ţine România ostatică, susține conducerea PNL.

Liberalii îi cer premierului Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară
USR îl cheamă pe ministrul Nazare la raport cu situația bugetului
Actualitate 28 Octombrie 2026, 12:03

USR îl cheamă pe ministrul Nazare la raport cu situația bugetului

Formațiunea de opoziție critică modul în care social-democrații prezintă public datele bugetare și cere o dezbatere...

USR îl cheamă pe ministrul Nazare la raport cu situația bugetului

Radio România Actualitați

Handbal feminin: Lotul lărgit al României pentru Campionatul European

Handbal feminin: Lotul lărgit al României pentru Campionatul European

Handbal feminin: Lotul lărgit al României pentru Campionatul European
Mesajele autorităților române după tragedia feroviară din Spania

Mesajele autorităților române după tragedia feroviară din Spania

Mesajele autorităților române după tragedia feroviară din Spania
Romexpo: o nouă ediţie INDAGRA şi INDAGRA FOOD

Romexpo: o nouă ediţie INDAGRA şi INDAGRA FOOD

Romexpo: o nouă ediţie INDAGRA şi INDAGRA FOOD
Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro