Au fost gasite 41 articole pentru trenuri

Trenurile de călători care tranzitează stația Chitila și segmentul Buftea–Chitila pot înregistra întârzieri.

Aruncarea deșeurilor în apropierea căilor ferate reprezintă o încălcare a normelor de convieţuire socială şi a legislaţiei de...

Potrivit acestuia, soluţia este aplicarea legii „exact cum scrie, nu cum vor să o citească”.

Se vor efectua lucrări pe linia de cale ferată Bucureşti - Videle în perioada 20 aprilie - 29 mai.

Incidentul a perturbat unul din cele mai aglomerate noduri feroviare din peninsulă, între Bologna, Milano şi Veneţia.

Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcţie de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi...

Modernizarea trenurilor prin PNRR are ca scop creșterea nivelului de confort al călătorilor și reducerea întârzierilor.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie.

Compania are restante de peste 100 milioane lei aferente tariful de utilizare a infrastructurii.

Operatorul feroviar de stat Ukrzaliznytsia (UZ) anunță că în septembrie s-au înregistrat de două ori mai multe atacuri decât...

„CFR Călători ştia că prin aceste anulări de trenuri de călători pierde venituri importante din încasări, dar la fel de bine...

Condițiile meteo nefavorabile au provocat întârzierea mai multor trenuri de călători.

În zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius, garniturile încetinesc.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate.

Mai multe organizaţii sindicale din Peninsulă protestează până la miezul nopţii.

Această modificare nu determină schimbări majore în circulaţia trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs...

Viteza de deplasare a trenurilor este adaptată la condițiile meteo.

Prejudiciul estimat este de 14.000 de lei. Trei bărbați din Reșița au fost percheziționați la domiciliu.

Măsura de reducere a cheltuielilor bugetare este temporară. Rutele vor fi reluate în trimestrul 2 al anului.

Suspecții ar fi furat cabluri CFR din județe Bistrița-Năsăud și Cluj.

Circulația feroviară va fi închisă permanent în perioada 9-12 decembrie, între stațiile Banu Mărăcine - Malu Mare, fir II.

Cele mai multe localități afectate sunt în județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Traficul feroviar este afectat de viscol și copaci căzuți.

Traficul feroviar a fost oprit în zonă de marți, după ce mai multe vagoane încărcate cu benzină au deraiat.

Ceasurile vor fi date înapoi în noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Protestul va începe sâmbătă seara, pe 12 octombrie.

Între Hanu Conachi şi Independenţa, judeţul Galaţi, se circulă pe un singur fir, la fel şi pe raza sucursalei Craiova, între...

Măsura va fi menținută până joi, 15 august.

CFR SA menține măsura de reducerea a vitezei trenurilor, din cauza temperaturilor extreme de 42 de grade Celsius.

Defectarea tehnică cu degajare de fum s-a produs în stația Brănești.

Contravenţiile pot fi aplicate de personalul de tren şi/sau de Poliţia de Transport Feroviar din prima staţie cu oprire a...

Trei trenuri staționează în gările de pe traseu.

CFR recomandă călătorilor să aibă la ei o sticlă de apă și să se hidrateze permanent.

Traficul feroviar a fost încetinit marți de condițiile meteorologice.

Operatorul le recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie a unui producător din Franţa.

„Clujul va face parte din linia de viteză rapidă între capitalele europene”, spune comisara europeană pentru transporturi,...

Șinele de cale ferată s-au rupt din cauza temperaturilor scăzute.

Timp de doi ani, vor fi efectuate lucrări de modernizare și electrificare.

Rafalele puternice de vânt pot defecta pantograful trenurilor.

Garniturile electrice vor fi puse în circulaţie până la sfârşitul anului, a dat asigurări Ministerul Transporturilor.