Coreea de Sud va interzice consumul cărnii de câine
După o perioadă de grație de 3 ani, creşterea, vânzarea şi sacrificarea câinilor pentru consum vor fi pedepsite.
Publicat: 09 Ianuarie 2024, 10:16 • Actualizat: 09 Ianuarie 2024, 10:29
Cu unanimitate de voturi, Parlamentul sud-coreean a adoptat, marţi, un proiect de lege care va interzice comerţul cu carne de câine.
Practica a fost denunțată de activiștii pentru drepturile animalelor, relatează France Presse.
După o perioadă de grație de până la 3 ani, creşterea, vânzarea şi sacrificarea câinilor pentru consum vor fi pedepsite cu amendă sau chiar închisoarea.
Carnea de câine a fost mult timp o parte importantă a bucătăriei sud-coreene și a altora din Asia.
| Citește și: O pensionară din Mureș întreține 60 de animale din vânzarea de bijuterii handmade
La momentul actual, aproape o mie de ferme cresc sute de mii de câini în Coreea de Sud, care sunt serviţi în restaurante.
Cu timpul, consumul a scăzut.













