Fresce antice din Pompeii sfărâmate ar putea fi reasamblate cu ajutorul unui robot
„Proiectul experimental a început de la o necesitate foarte concretă de a recompune fragmente de fresce distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a spus directorul sitului, Gabriel Zuchtriegel.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 28 Noiembrie 2025, 16:34 • Actualizat: 28 Noiembrie 2025, 16:35
Fresce antice din situl arheologic Pompeii, sfărâmate şi îngropate timp de mai multe secole, ar putea fi reasamblate cu ajutorul unui sistem robotic inovator, creat pentru a-i ajuta pe arheologi la această sarcină migăloasă.
Robotul, dezvoltat în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană RePAIR, combină recunoaşterea avansată a imaginilor, rezolvarea unui puzzle cu ajutorul AI şi mâini robotice ultra-rapide care să accelereze munca de restaurare, un proces ce de obicei este lent şi frustrant.
Proiectul robotic a fost lansat în anul 2021 şi coordonat de Universitatea Ca' Foscari din Veneţia. Acesta a fost prezentat joi la Pompeii, unde s-au reunit echipe internaţionale de cercetători care au folosit situl arheologic drept teren de testare.
„Proiectul experimental a început de la o necesitate foarte concretă de a recompune fragmente de fresce distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a spus directorul sitului, Gabriel Zuchtriegel.
Cercetătorii sunt de părere că această tehnologie ar putea transforma practicile de restaurare din toată lumea, potrivit Agerpres.
Robotul, echipat cu senzori optici
Robotul foloseşte nişte braţe gemene, echipate cu mâini flexibile de două mărimi şi cu senzori optici pentru a identifica şi asambla fără să deterioreze suprafeţele delicate.
Odinioară înfloritorul oraş Pompeii, situat în apropiere de Napoli, precum şi ţinuturile înconjurătoare au fost acoperite de cenuşă vulcanică când muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d. Hr.
Cercetătorii şi-au îndreptat atenţia asupra frescelor păstrate sub forma unor fragmente în depozitele de la Pompeii - două tavane pictate de mari dimensiuni care au fost deteriorate în timpul erupţiei iniţiale şi apoi sfărâmate în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi fresce din aşa numita „Casă a gladiatorilor”, care s-a prăbuşit în anul 2010.
Replici ale frescelor au fost create în timpul faze iniţiale de testare a tehnologiei pentru a evita deteriorarea pieselor originale.
În timp ce echipa de robotică a muncit la design şi la construirea sistemului, experţii în Inteligenţă Artificială şi machine learning au dezvoltat algoritmi pentru reconstruirea frescelor, potrivind culori şi modele care nu sunt vizibile pentru ochiul uman. Potrivit experţilor, această sarcină este similară cu aceea a rezolvării unui puzzle gigant, cu dificultăţi suplimentare cum ar fi piese lipsă şi lipsa unei imagini de referinţă a rezultatului final.
„E ca şi cum ai cumpăra patru sau cinci cutii cu puzzle. Le amesteci pe toate după care arunci cutiile şi încerci să rezolvi patru sau cinci puzzle-uri în acelaşi timp”, a spus Marcello Pelillo, profesor la Universitatea din Veneţia, coordonatorul proiectului.
Citește și: Șase statui antice au fost furate din Muzeul Naţional din Damasc













