Sursa ta de încredere

ÎCCJ: Statul poate achita restanțele către judecători prin plată efectivă sau titluri de valoare

Miza acestui proces este de aproximativ cinci miliarde de lei, sumă echivalentă cu un miliard de euro.

ÎCCJ: Statul poate achita restanțele către judecători prin plată efectivă sau titluri de valoare
Foto: YouTube

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 15 Octombrie 2026, 17:05  • Actualizat: 15 Octombrie 2026, 17:46

Statul poate achita restanţele către judecători, care se ridică la aproximativ un miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare, au anunțat reprezentanții Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

ÎCCJ a câştigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti.

Termen de 10 zile pentru punerea în executare

Miza acestui proces este de aproximativ cinci miliarde de lei, sumă echivalentă cu un miliard de euro. Guvernul şi Ministerul de Finanţe au termen 10 zile să pună în executare această decizie, altfel va achita penalităţi 1% pentru fiecare zi de întârziere.

„Modalităţile de stingere a obligaţiilor bugetare pe care statul le are faţă de terţi sunt multiple. Poate să fie plata efectivă, poate să fie, spre exemplu, emiterea unor titluri de valoare în circulaţie, cu o scadenţă la un anumit moment dat.

Pot să existe diferite modalităţi, astfel încât debitul general cu care este în dinamică, cuprinzând debitul principal şi accesoriile, şi vreau să vă spun că pentru situaţia unor debite care au vechime de 5 ani, adică ultima tranşă, conform ordonanţelor de urgenţă adoptate, inclusiv cea din ianuarie de Guvernul Bolojan, are accesorii faţă de debitul principal raportat aproape la 68%, care continuă. Şi, atunci, aceste mecanisme sunt prevăzute atât de Codul fiscal, cât şi de Legea 500/2002.

Nu este căderea noastră să stabilim modalităţile, aici este aprecierea Executivului. Esenţial este ca hotărârea judecătorească să fie respectată”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, Victor Alistar.

ÎCCJ a acuzat Guvernul Bolojan de conduită „ostentativă”

Instanţa supremă acuză Guvernul Bolojan că a avut o conduită „ostentativă” prin neplata drepturilor salariale către judecători, potrivit Agerpres.

„Statul nu poate recunoaşte existenţa unei datorii prin propriile acte normative şi, în acelaşi timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigenţelor legalităţii, securităţii raporturilor juridice şi autorităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

Deşi necesarul de fonduri a fost fundamentat şi solicitat de ordonatorul principal de credite, obligaţiile care reveneau autorităţilor executive în temeiul legislaţiei finanţelor publice şi al actelor normative de eşalonare nu au fost îndeplinite. Această conduită a continuat de o manieră ostentativă sub actualul Guvern.

Înalta Curte subliniază că respectarea Constituţiei, a legii şi a hotărârilor judecătoreşti definitive nu este condiţionată de voinţa politică a Guvernului, de priorităţile conjuncturale ale puterii executive sau de opţiunile sale privind distribuirea resurselor publice”, a transmis Victor Alistar.

Potrivit ÎCCJ, executarea hotărârilor judecătoreşti nu reprezintă o concesie făcută de Guvern şi nici un beneficiu acordat discreţionar unor categorii profesionale, ci constituie o obligaţie juridică inerentă statului de drept şi o garanţie efectivă a drepturilor recunoscute cetăţenilor.

*** Peste 400.000 de persoane au dat statul în judecată pentru drepturi salariale

Într-un comunicat de presă difuzat joi, Instanţa supremă susţine că datele statistice relevă că peste 400.000 de persoane din toate familiile ocupaţionale au solicitat în instanţele de judecată recunoaşterea unor drepturi salariale, dintre care 6.817 sunt magistraţi.

„Aceste cifre demonstrează fără echivoc că litigiile privind drepturile salariale nu constituie o problemă exclusivă a sistemului judiciar, ci reflectă o disfuncţionalitate sistemică a cadrului normativ şi a conduitei autorităţilor publice în raport cu propriile obligaţii legale.

Reducerea acestei realităţi la o dispută privind drepturile salariale ale magistraţilor înseamnă ignorarea dimensiunii reale a fenomenului şi a consecinţelor sale asupra unui număr considerabil de cetăţeni care lucrează în serviciul public. Nu privilegiile sunt în discuţie, ci executarea unor drepturi recunoscute prin lege şi confirmate de instanţele judecătoreşti”, afirmă ÎCCJ.

În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a oferit date despre dimensiunea litigiilor din instanţe pe drepturi salariale:

* total persoane în litigiu - 402.926; câştigate definitiv - 159.119, câştigate în primă instanţă - 179.874, în curs de soluţionare - 63.933;

* total dosare - 83.976, soluţionate în primă instanţă sau definitiv - 67.577, în curs de soluţionare - 16.399.

* număr de persoane care solicită drepturi salariale pe calea hotărârilor judecătoreşti - 402.926, dintre care: învăţământ - 171.190, informaticieni, grefieri, alte categorii personal din justiţie - 45.367, cadre MAI (Poliţie, Jandarmerie, ISU) - 30.919, finanţe publice, ANAF, vamă - 24.982, personal medical şi sanitar - 24.171, ape, mediu, silvicultură - 15.873, administraţie centrală - 14.681, administraţie locală - 13.669, asistenţă socială şi protecţia copilului - 13.479, transport - 11.468, penitenciare - 8.474, magistraţi - 6.817, salariaţi sector privat - 5.937, MApN militari şi civili - 2.653, energie, minerit, utilităţi - 2.639, societăţi de stat - altele - 2.270, salariaţi privat servicii şi comerţ - 2.020, media publică - 1.728, altele categorii - 4.589.

*** ICCJ acuză Guvernul de conduită „iraţională” şi că „propaganda afiliată Executivului” a dus la o 'campanie de ură'

„Datoriile salariale către magistraţi au fost eşalonate prin aşa-numitele ordonanţe trenuleţ pe 5 ani, cu tranşe de plată crescătoare spre finalul perioadei. O proporţie considerabilă este generată de majorări şi penalităţi stabilite prin lege, între care dobânzile penalizatoare, făcând ca fiecare an de amânare să adauge peste 21% pe an la datoria iniţială, grevând şi mai mult bugetul public.

Conduita iraţională economic a Guvernului a condus la majorări anuale ale obligaţiilor de plată cu peste 21% faţă de 7,4 % dobânda medie a datoriei publice. Trebuie menţionat că din sumele vehiculate, diferenţele salariale (fără penalităţi şi accesoriile generate de conduita Guvernului) adică din drepturile neplătite la timp, 41,5% se întorc la bugetul de stat sub forma contribuţiilor obligatorii şi a impozitului pe salarii.

Datoriile istorice pentru restanţele salariale ale magistraţilor nu sunt şi nu constituie justificare pentru proasta gestiune economică şi scăderea nivelului de trai al populaţiei”, susţine Instanţa supremă.

Pe de altă parte, ÎCCJ reclamă existenţa unei „campanii de ură” declanşată de „propaganda afiliată Guvernului”.

„Campania de ură declanşată imoral şi iresponsabil de propaganda afiliată Guvernului instigă populaţia să considere că plata restanţelor se face în detrimentul ei.

În realitate obligaţia de plată a salariilor pentru toate categoriile de bugetari, a pensiilor pentru toate categoriile de beneficiari, a prestaţiilor sociale pentru toate categoriile de beneficiari, a arieratelor pentru toate categoriile de creditori fiscali sau bugetari sunt obligaţii legale, iar respectarea dreptului de acces la serviciile publice garantate sunt realităţile de la care se construieşte bugetul şi apoi se adaugă alte cheltuieli în funcţie de oportunitate, şi nu invers.

Trebuie menţionat că practica neloială faţă de lege, de amânare şi rostogolire de la un exerciţiu bugetar la alt exerciţiu bugetar şi de la un Guvern la altul este cea care în fapt împovărează de la an la an bugetul, nicidecum punerea în aplicare a drepturilor prevăzute de lege”, afirmă Instanţa supremă.

Citește și: ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanţele salariale ale magistraţilor

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Ministra Ţoiu: Rusia transformă Marea Neagră într-o zonă periculoasă pentru navele civile
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:08

Ministra Ţoiu: Rusia transformă Marea Neagră într-o zonă periculoasă pentru navele civile

Potrivit șefei MAE, 8 persoane și-au pierdut viața în incidentele din ultimele ore, iar operațiunile de căutare a unor...

Ministra Ţoiu: Rusia transformă Marea Neagră într-o zonă periculoasă pentru navele civile
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus, la Parlament, lista ministeriabililor și programul de guvernare
Actualitate 15 Octombrie 2026, 19:58

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus, la Parlament, lista ministeriabililor și programul de guvernare

Partidul Social Democrat este singura formațiune care a decis să intre în noul executiv și a anunțat 11 propuneri de miniștri.

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus, la Parlament, lista ministeriabililor și programul de guvernare
AnimaWings prelungește suspendarea tuturor zborurilor până pe 15 noiembrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 19:52

AnimaWings prelungește suspendarea tuturor zborurilor până pe 15 noiembrie

Cursele sunt oprite din 1 octombrie.

AnimaWings prelungește suspendarea tuturor zborurilor până pe 15 noiembrie
ALBANIA: A treia zi de proteste studenţeşti, în capitala Tirana | VIDEO
Actualitate 15 Octombrie 2026, 18:07

ALBANIA: A treia zi de proteste studenţeşti, în capitala Tirana | VIDEO

Demonstranții critică standardele de educaţie, costul vieţii şi presupusă corupţie guvernamentală.

ALBANIA: A treia zi de proteste studenţeşti, în capitala Tirana | VIDEO

Radio România Actualitați

Preţurile la carburanţi se menţin constante

Preţurile la carburanţi se menţin constante

Preţurile la carburanţi se menţin constante
Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus la parlament programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului guvern

Bugetul multianual al UE, pe agenda summitului liderilor europeni de la Bruxelles

Bugetul multianual al UE, pe agenda summitului liderilor europeni de la Bruxelles

Bugetul multianual al UE, pe agenda summitului liderilor europeni de la Bruxelles