Sursa ta de încredere

Ilie Bolojan: Numărul secretarilor de stat va fi redus cu aproximativ 20%

„Anul trecut a mai fost o reducere, deci practic va fi o reducere cumulată de aproximativ 50% a secretarilor de stat”, a spus Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Numărul secretarilor de stat va fi redus cu aproximativ 20%

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 22 Ianuarie 2025, 14:15  • Actualizat: 22 Ianuarie 2025, 15:47

Numărul secretarilor de stat va fi redus cu aproximativ 20%, potrivit președintelui interimar al PNL, Ilie Bolojan, care a precizat că datele exacte vor fi comunicate de Guvern în zilele următoare.

„Aceste lucruri vor fi stabilite de Guvern. Dacă ar fi să avansez o cifră, mă gândesc că ar putea fi o reducere care să fie undeva în jur de 20%.

Dacă vă aduceţi aminte, anul trecut a mai fost o reducere, deci practic va fi o reducere cumulată de aproximativ 50% a secretarilor de stat. Dar aceste date le va comunica Guvernul, probabil, în zilele următoare”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Senat, potrivit Agerpres.

„Fiecare instituţie, Senatul României, Camera Deputaţilor... aceste măsuri de reorganizare le-am convenit împreună cu domnul preşedinte Şerban de la Cameră, urmează reorganizarea la Cameră, dar asta se face în funcţie de analiza activităţii. Nu poţi să vii şi pauşal să iei nişte măsuri. S-ar putea să constaţi că, în anumite zone, ai probleme cu Contractul colectiv de muncă.

Nu cred că este în regulă ca la Romsilva să ai un contract colectiv de muncă care la pensionare îţi dă dreptul la 10 salarii brute, dar luate în bani neţi, adică vreo 15 salarii. Poate vor şi angajaţii Senatului această chestiune sau alţii. Cred că e o prevedere care trebuie modificată în contractul colectiv de muncă. În alte locuri, sunt oameni în plus care nu îşi justifică existenţa. Am dat câteva exemple de la Senat, unde chiar nu se justifică, să ne înţelegem foarte bine. Fiecare instituţie trebuie să îşi facă analizele şi forma de respect pentru cetăţeni. (...)

Niciun om care este finanţat şi plătit din banii publici să nu poată să nu spună ce a făcut pentru banii respectivi. Când vom înţelege asta, ne vor respecta mai mult cetăţenii şi nu vom risipi banii”, a mai spus Ilie Bolojan.

Totodată, Ilie Bolojan a spus că reducerea cheltuielilor cu salariile „nu este uşoară” şi necesită timp. El a precizat că nu crede că s-ar prăbuși ASF dacă nu ar mai avea atât de mulți oameni neexecutivi în board și dacă nu ar fi acordate prime atât de mari.

„Deci acolo trebuie lucrat, la organigrame, la contracte de management, la contracte de muncă, dar aceste lucruri nu se pot face de pe o zi pe alta şi necesită timp”, a adăugat Bolojan.

În plus, referindu-se la instituţiile aflate sub control parlamentar, Ilie Bolojan este de părere că unele dintre acestea ar trebui să îşi publice drepturile băneşti ale angajaţilor.

„Următoarea etapă este să ne ocupăm de instituţiile din coordonarea Parlamentului şi facem un grup de lucru pentru această chestiune şi veţi vedea, în perioada următoare, analize şi informări corecte şi cinstite. Măcar să îşi publice aceste drepturi, ar putea să o facă, ca să-i vedeţi şi dumneavoastră cam la ce nivel de austeritate sunt”, a transmis Bolojan.

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului cere oprirea restructurărilor

De cealaltă parte, Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) condamnă modul „lipsit de transparenţă” al restructurărilor din Senat și cere oprirea lor, precum și consultare şi transparenţă.

„Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) condamnă ferm modul discreţionar şi lipsit de transparenţă în care sunt anunţate restructurările la nivelul Senatului, instituţie fundamentală în arhitectura statului român.

Reducerea cu 25% a personalului, fără consultări reale cu reprezentanţii angajaţilor şi fără o analiză serioasă a impactului asupra funcţionării instituţiei, ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi corectitudinea acestei decizii.

De asemenea, anunţul privind organizarea de concursuri pentru toţi angajaţii Senatului este nu doar absurd, ci şi periculos.

În acest context, întrebăm legitim: cine va organiza aceste concursuri, dacă toţi angajaţii urmează să fie evaluaţi şi şefii de servicii, directorii vor refuza să fie părtaşi la o asemenea măsură populistă? Vor prelua parlamentarii această sarcină?”, arată un comunicat al SAALG remis miercuri, potrivit Agerpres.

Conform SAALG, „o persoană care exercită funcţia de preşedinte al Senatului de foarte puţin timp nu poate face o evaluare obiectivă şi bine fundamentată a necesarului de personal sau a competenţelor acestora”.

„Luarea unor astfel de decizii radicale într-un timp atât de scurt denotă o abordare pripită, cu potenţiale consecinţe grave asupra stabilităţii instituţiei. Considerăm că o astfel de măsură radicală, luată în absenţa unui plan clar şi a unor măsuri tranzitorii de sprijin, riscă să destabilizeze funcţionarea unei instituţii de maximă importanţă.

Restructurările de personal nu pot fi folosite drept instrument de populism sau de epurare politică. SAALG solicită ferm conducerii Senatului să înceteze măsurile arbitrare şi să iniţieze un dialog social real cu sindicatele şi cu angajaţii afectaţi”, se mai arată în comunicatul semnat de Noni-Emil Iordache, preşedinte al SAALG.

SAALG a cerut „asigurarea unui cadru de muncă echitabil şi respectarea principiilor statului de drept, care presupun consultare şi transparenţă” şi a anunțat că va monitoriza „îndeaproape evoluţia situaţiei” şi va sprijini orice demers legitim al angajaţilor din Senat pentru apărarea drepturilor lor.

Citește și: Reorganizarea administrativ-teritorială, în analiza coaliției

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Prime semnale de calmare a pieţelor financiare după luni de incertitudine care au scumpit masiv împrumuturile statului

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială