Kelemen Hunor, la RRA: Dacă Guvernul își respectă angajamentele, UDMR nu va susține moțiuni de cenzură timp de șase luni
„Trebuie să dai un răgaz, o perioadă de timp, să vină cu toate propunerile, proiectele de legi, ordonanțe de urgență, politici publice”, a afirmat liderul UDMR.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 21 Octombrie 2026, 10:17 • Actualizat: 21 Octombrie 2026, 11:09
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu va semna și nu va vota o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Luca Niculescu în primele șase luni de mandat, sub condiția ca executivul să își respecte angajamentele, inclusiv țintele de deficit.
Președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a explicat miercuri, la Radio România Actualități, că susținerea acordată la învestire nu înseamnă participarea la guvernare, UDMR urmând să activeze în opoziție.
Liderul UDMR a declarat că acordul semnat cu premierul urmărește să ofere executivului minoritar o perioadă în care să își prezinte și să își aplice măsurile, inclusiv să obțină adoptarea bugetului pentru anul viitor.
„Trebuie să dai un răgaz, o perioadă de timp, să vină cu toate propunerile, proiectele de legi, ordonanțe de urgență, politici publice”, a afirmat Kelemen Hunor în rubrica Apel matinal
Potrivit acestuia, documentul este asemănător celui semnat cu PNL. UDMR a introdus suplimentar prevederi privind respectarea dreptului la învățământ în limba maternă și a drepturilor minorităților etnice în educație. Kelemen Hunor a precizat că acestea nu presupun drepturi noi, ci garantarea respectării legislației existente.
Președintele UDMR a subliniat că un guvern minoritar va avea nevoie de dialog cu Parlamentul pentru a-și trece proiectele și pentru aprobarea ordonanțelor de urgență. În opinia sa, experiența diplomatică a premierului Luca Niculescu poate contribui la găsirea unor compromisuri.
Rectificarea bugetară, prima urgență
În privința măsurilor economice, Kelemen Hunor a indicat rectificarea bugetară drept principala prioritate, invocând lipsa fondurilor pentru servicii publice esențiale.
„Am făcut și noi parte din acel guvern și am spus de foarte multe ori că serviciile publice esențiale nu mai au bani”, a declarat liderul UDMR, enumerând sănătatea, educația, asistența socială și autoritățile locale.
El a spus că, dacă UDMR ar fi rămas la guvernare, ar fi propus, după rectificare, adoptarea Legii salarizării unitare în noiembrie, prin angajarea răspunderii executivului.
În cazul amânării acestei legi, Kelemen Hunor consideră necesară indexarea salariilor din sectorul public. Totodată, a susținut că pensiile trebuie indexate indiferent de calendarul noii legi a salarizării, invocând creșterea prețurilor și inflația din 2025.
O altă prioritate ar trebui să fie, în opinia sa, relansarea economică, prin măsuri incluse în bugetul anului viitor, orientate către anumite sectoare și către susținerea locurilor de muncă.
„Fără creștere economică e aproape imposibil să reduci cheltuielile, să reduci deficitul și să nu aibă consecințe negative asupra fiecărui om”, a argumentat președintele UDMR.
Liderul UDMR a cerut și sprijin consistent, din fonduri europene și de la bugetul național, pentru agricultură, în special pentru sectoarele de creștere a porcinelor și ovinelor, afectate de boli.
Dialog din opoziție cu PSD, PNL și USR
Kelemen Hunor consideră că trecerea PNL și USR în opoziție schimbă competiția politică, oferind alternative celor nemulțumiți de guvernare. În evaluarea sa, acumularea nemulțumirilor în beneficiul AUR a fost favorizată de configurația politică anterioară.
Întrebat despre posibilitatea unor noi formule de guvernare până la alegerile parlamentare din 2028, liderul UDMR a spus că durata de funcționare a actualului cabinet va depinde de rezultatele premierului și ale miniștrilor, precum și de eventualele demersuri pentru extinderea susținerii politice.
El a evocat și posibilitatea unei alianțe electorale PNL–USR, prezentând-o ca pe o ipoteză alimentată de mișcările celor două partide.
În ceea ce privește UDMR, Kelemen Hunor a reafirmat apartenența la familia popularilor europeni și poziționarea de centru-dreapta, dar și disponibilitatea de a continua dialogul cu PSD, PNL și USR.
„Noi nu vom renunța la un dialog cu aceste trei forțe, dar locul nostru este în zona de centru-dreapta”, a subliniat președintele UDMR la Radio România Actualități.













