MAE, avertisment pentru evitarea oricărei călătorii în Congo
Ministerul de Externe a atenţionat că românii care ignoră avertismentele sale şi se deplasează în zone de risc o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 30 Ianuarie 2025, 17:03 • Actualizat: 30 Ianuarie 2025, 17:03
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reiterat un avertisment pentru evitarea oricărei călătorii în Republica Democratică Congo (RDC), în contextul riscurilor mari de securitate din această țară, ce afectează inclusiv domeniul transporturilor.
MAE a precizat că integritatea civililor este în pericol în Congo, iar riscurile de securitate afectează disponibilitatea zborurilor comerciale și rutele de deplasare, în special în contextul infrastructurii precare din această ţară.
„Cetăţenii români care se află în RDC sunt sfătuiţi să evite orice deplasare în regiunile estice şi nord-estice ale ţării, în special în zonele de frontieră cu Burundi, Rwanda şi Uganda, în proximitatea localităţilor Goma şi Bukavu, având în vedere conflictul militar în desfăşurare din provincia Kivu”, a transmis MAE, potrivit Agerpres.
Risc de indestare cu febră virală hemoragică, în Congo
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a avertizat că momentan riscul de infestare cu febră virală hemoragică este ridicat în Congo. MAE a menționat că nu există un vaccin sau tratament eficient împotriva virusului Ebola.
România nu are misiune diplomatică sau oficiu consular de carieră în R.D. Congo. În situaţii de urgenţă, cetăţenii români pot adresa solicitări de asistenţă/protecţie consulară statelor membre ale UE care au misiuni diplomatice de carieră încă operaţionale având în vedere degradarea continuă a situaţiei de securitate de pe plan local.
Site-ul Comisiei Europene conţine informaţii utile privind protecţia consulară de care beneficiază cetăţenii UE inclusiv lista cu misiunile diplomatice ale ţărilor UE cu reprezentare în acest stat. În plus, cetăţenii români îşi pot înregistra prezenţa în acest stat accesând link-ul econsulat.ro.
Cetăţenii români aflaţi în R.D. Congo pot cere asistenţă consulară şi la numărul de telefon al Ambasadei României la Luanda (+244/222322234; +244/916895720), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de contact şi suport al cetăţenilor români din străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Angola (+244/932131381) şi sunt sfătuiţi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi, la adresa de e-mail luanda@mae.ro.
MAE recomandă consultarea următoarelor pagini de internet: Ambasada României la Luanda, Comisia Europeană - Protecţie Consulară, Misiuni diplomatice UE în R.D. Congo, Atenţionări de Călătorie MAE pentru R.D. Congo. Cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Ministerul de Externe a atenţionat că românii care ignoră avertismentele sale şi se deplasează în zone de risc o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări la posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.
Citește și: Salvați din Congo, peste 200 de mercenari europeni vor fi repatriați de Rwanda | VIDEO













