Sursa ta de încredere

Ministrul Educaţiei: Suntem peste media europeană la alcool, fumat şi dependenţa online

Potrivit ministrului Educaţiei, „oricât de mult lucrează şcoala, oricât de mult lucrează psihologii în şcoli, nu au cum să înlocuiască părintele şi atunci trebuie să fie implicat şi părintele”.

Ministrul Educaţiei: Suntem peste media europeană la alcool, fumat şi dependenţa online
Foto: Pixabay / giovannacco

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 25 Octombrie 2025, 11:14  • Actualizat: 25 Octombrie 2025, 11:14

România se află sub media europeană la consumul de droguri, dar peste media europeană la consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc şi dependenţa online, a precizat ministrul Educației, Daniel David, în condiţiile în care nu avem specialişti suficienţi care să se ocupe de sănătatea mintală a copiilor şi tinerilor.

„Consumul de droguri în România, în şcoli este sub media europeană, dar asta pe noi nu ne încălzeşte foarte mult, că este totuşi un nivel mult prea mare faţă de cât dorim noi, dar aş ţine să punem în context acest lucru, să ştim că aici suntem sub media europeană, însă, din păcate, suntem peste media europeană în ceea ce priveşte consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc, dependenţa online.

Dacă pe prima componentă, cu Ministerul de Interne, începem să ne mişcăm bine, în şcoli sunt optimist, mergem în direcţia bună, în afara şcolii, în legătură cu părinţii, lucrurile merg într-o direcţie bună, avem dificultăţi în a organiza serviciile medicale şi psihologice (...).

Nu avem suficienţi specialişti, nu avem suficiente centre. Când spun că nu avem suficienţi specialişti, mă gândesc la specialişti pregătiţi specific în acest domeniu, pe protocoale validate ştiinţific. Acestea sunt nivelurile pe care trebuie să le dezvoltăm”, a spus ministrul Daniel David, potrivit Agerpres.

Model de intervenție în școli

Ministrul a subliniat că, deşi în ultimii ani au fost organizate mii de activităţi de prevenire şi informare în şcoli, acestea au fost necoordonate şi lipsite de o strategie unitară, motiv pentru care ministerul a elaborat un model de intervenţie cu trei componente.

„În 2024, în 2023 şi înainte şi în anul 2025 au fost mii, zeci de mii de activităţi legate de adicţii în şcoli. Problema era că aceste activităţi erau adesea necoordonate, nu aveau o schemă generală. Am înţeles că intervenim, foarte bine că intervenim, dar cum le coordonăm, dar cum le punem într-un demers care să aibă efecte. Şi eu asta am încercat să fac şi am propus acel model cu trei componente: o componentă să facem curat în jurul şcolilor. Curat înseamnă toleranţă zero pentru droguri şi pentru dealeri, colaborarea cu ministrul Predoiu este extraordinară în acest sens şi colaborăm bine cu Ministerul de Interne.

A doua componentă, ce facem în şcoli, iar mesajul este pentru conştientizare. De foarte multe ori, consumul, primele semne sunt identificate de colegi, de profesori, nu de specialiştii de psihologie sau medicină din şcoli. (...) De asemenea, ca să-i pregătim pe copii, am început să introducem şi în curriculum astfel teme.

Am propus acele două cursuri noi pentru liceu, stil de viaţă sănătos, în care am introdus la pachet aceste probleme, şi consumul de alcool şi consumul de droguri şi fumatul şi sexul neprotejat şi mâncatul nesănătos şi doi, un lucru important pentru adolescenţi (...) acel curs de autocunoaştere personală”, a subliniat ministrul Daniel David.

Potrivit ministrului Educaţiei, „oricât de mult lucrează şcoala, oricât de mult lucrează psihologii în şcoli, nu au cum să înlocuiască părintele şi atunci trebuie să fie implicat şi părintele”.

România, peste media europeană

România se situează peste media europeană la consumul de alcool, tutun, jocuri de noroc şi utilizarea excesivă a mediului digital în rândul adolescenţilor, potrivit celui mai recent Raport ESPAD 2024 (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs), publicat joi, de Agenţia Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA).

„Deşi la nivelul Europei există o tendinţă descrescătoare a consumului de alcool şi tutun în rândul adolescenţilor, România este peste media europeană în ambele cazuri. Trendul de creştere a timpului petrecut de elevi pe reţelele de socializare sau jocuri de noroc se resimte şi în rândul adolescenţilor din ţara noastră, unde, de asemenea ne situăm peste media europeană”, se arată în comunicatul de presă privind raportul.

Potrivit Raportului, România ocupă locul 4 la consumul de tutun în rândul adolescenţilor. Unul din doi elevi din România a declarat că a încercat ţigări electronice. Studiul mai arată că 8 din 10 adolescenţi români consumă alcool, 1 din 4 adolescenţi au avut acces jocurile de noroc.

Studiul a fost realizat pe parcursul anului 2024 în 37 de state din Europa, pe un eşantion de 113.882 de persoane în vârstă de 15, respectiv 16 ani. În România datele au fost colectate în perioada 19 aprilie - 12 iunie 2024 şi au participat la studiu 8.543 de elevi din toate judeţele.

Citește și: Țările UE susțin planul danez pentru protejarea copiilor în mediul online

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină