Sursa ta de încredere

Ministrul Energiei: Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România

„România, spre deosebire de alte state vecine, nu este dependentă de producţia de hidrocarburi şi de importurile lor din partea Federaţiei Ruse şi a Lukoil”, a precizat ministrul.

Ministrul Energiei:  Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România
Foto: REUTERS | Anton Vaganov

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 25 Noiembrie 2025, 13:07  • Actualizat: 25 Noiembrie 2025, 13:07

Pentru achiziționarea activelor Lukoil în România și-au manifestat intenția trei companii, a declarat, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„În momentul de faţă sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid.

Între timp, în baza legislaţiei actuale, este evident că România nu a cerut o prelungire a acestor termene, pentru că e o decizie foarte clară şi politică dacă aplicăm sancţiunile SUA, suntem de acord cu ele sau nu. România, spre deosebire de alte state vecine, nu este dependentă de producţia de hidrocarburi şi de importurile lor din partea Federaţiei Ruse şi a Lukoil. Prin urmare, nu a cerut această prelungire şi poziţia noastră este foarte clară şi foarte fermă. În momentul de faţă, aşteptăm să existe aplicarea sancţiunilor, urmând ca imediat după, această companie să găsească un cumpărător şi să încheie tranzacţia pentru a nu perturba activitatea economică”, a menţionat Bogdan Ivan, la Ediţia a 7-a a Romanian International Energy Conference (RIEC) 2025, organizată de Federaţia Patronală a Energiei (FPE).

Cadru pentru supravegherea activelor

Potrivit acestuia, Ministerul de Externe împreună cu celelalte ministere de resort, elaborează un act normativ „pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice”.

„Între timp, Ministerul de Externe, care este responsabil cu implementarea acestor tipuri de sancţiuni, împreună cu celelalte ministere de resort, pentru că e o acţiune guvernamentală, nu doar a unui minister, are în elaborare un act normativ, la care am contribuit şi noi încă de săptămâna trecută cu expertiză tehnică a Ministerului Energiei, tocmai pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte cumpărătorul, ministrul a subliniat că „sunt negocieri care se poartă în momentul de faţă şi internaţional”.

„Sunt companii care au ofertat global, cei din Statele Unite au primit mai multe oferte. La nivel naţional sunt companii care sunt interesate să achiziţioneze şi activele din România, inclusiv companii româneşti, inclusiv din state, inclusiv din alte state membre ale Unii Europene. Este evident că e o tranzacţie între două companii private, în care statul are puteri limitate de a interveni în momentul de faţă, ceea ce facem noi e să respectăm sancţiunile SUA şi să le implementăm la timp. (...) Nu pot să dau numele (companiilor n.r.) pentru că în momentul de faţă aş încălca confidenţialitatea unui document comercial din partea acelor companii care au informat oficial Ministerul Energiei.”

Citește și: Ministrul Energiei, despre noile sancțiuni împotriva Rusiei, care afectează și filiala Lukoil din România: Nu va exista un risc de penurie de combustibil

Membrii CSAT, în ședință la Cotroceni
Actualitate 22 Octombrie 2026, 08:48

Membrii CSAT, în ședință la Cotroceni

Este prima ședință a CSAT după învestirea guvernului condus de Luca Niculescu.

Membrii CSAT, în ședință la Cotroceni
În ciuda eforturilor americane de mediere a războiului, Rusia și Ucraina își continuă atacurile
Actualitate 22 Octombrie 2026, 07:50

În ciuda eforturilor americane de mediere a războiului, Rusia și Ucraina își continuă atacurile

Rusia a invadat Ucraina în 2022, după ce, cu opt ani înainte, anexase Peninsula Crimeea de la vecina sa din sud, angrenând...

În ciuda eforturilor americane de mediere a războiului, Rusia și Ucraina își continuă atacurile
Ministrul Rogobete anunță un audit la CNAS
Actualitate 21 Octombrie 2026, 23:32

Ministrul Rogobete anunță un audit la CNAS

Potrivit lui, dificultățile financiare vizează atât plăți întârziate, cât și cheltuieli care trebuie acoperite până la...

Ministrul Rogobete anunță un audit la CNAS
După actele de vandalism, Parisul menține interdicțiile de circulație pe timpul nopții
Actualitate 21 Octombrie 2026, 21:21

După actele de vandalism, Parisul menține interdicțiile de circulație pe timpul nopții

Respectarea restricțiilor este supravegheată de un dispozitiv de poliție, sprijinit de un elicopter al Jandarmeriei Naționale...

După actele de vandalism, Parisul menține interdicțiile de circulație pe timpul nopții
Atelier online gratuit despre vizibilitatea afacerilor în era AI, pentru antreprenorii din turism din Delta Dunării
Actualitate 21 Octombrie 2026, 21:09

Atelier online gratuit despre vizibilitatea afacerilor în era AI, pentru antreprenorii din turism din Delta Dunării

Participanții vor afla ce elemente contează atunci când o afacere este prezentată online.

Atelier online gratuit despre vizibilitatea afacerilor în era AI, pentru antreprenorii din turism din Delta Dunării
Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:47

Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României

„Am ținut să le mulțumesc militarilor români și piloților noștri care veghează zi de zi, alături de aliații noștri, în zona...

Premierul Niculescu: Apărarea teritoriului și a cetățenilor este prioritatea zero a României
SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:17

SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare

Cele mai multe arestări, 5, au avut loc la Novi Sad.

SERBIA: Poliţia a arestat 6 persoane care ar fi pregătit violenţe în ziua alegerilor parlamentare
Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi
Actualitate 21 Octombrie 2026, 20:09

Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi

Prețul mediu de vânzare a lemnului de foc este 280 de lei.

Romsilva, pregătită de sezonul rece: Regia are stocuri de lemn de circa 400.000 de metri cubi

Radio România Actualitați

Protestul celor aproape 70 de mineri din subteranul minei Vulcan s-a încheiat

Protestul celor aproape 70 de mineri din subteranul minei Vulcan s-a încheiat

Protestul celor aproape 70 de mineri din subteranul minei Vulcan s-a încheiat
CCR ar urma să decidă dacă Ordonanța vizând SAFE respectă Constituția României

CCR ar urma să decidă dacă Ordonanța vizând SAFE respectă Constituția României

CCR ar urma să decidă dacă Ordonanța vizând SAFE respectă Constituția României
Inițiativele "benefice pentru România" vor fi susținute de USR, spune președintele partidului

Inițiativele "benefice pentru România" vor fi susținute de USR, spune președintele partidului

Inițiativele "benefice pentru România" vor fi susținute de USR, spune președintele partidului
ANM: vânt în mai multe regiuni din țară

ANM: vânt în mai multe regiuni din țară

ANM: vânt în mai multe regiuni din țară