Nicuşor Dan: O dronă a fost doborâtă în zona Sulina-Chilia, duminică dimineață
„Este inadmisibil şi intolerabil ca Federaţia Rusă să continue încălcarea spaţiului aerian al României, care este, în acelaşi timp, spaţiu aerian al NATO şi al Uniunii Europene”, a transmis președintele.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 26 Iulie 2026, 11:04 • Actualizat: 26 Iulie 2026, 11:05
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, doborârea unei a treia drone de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Armate, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia.
Este a treia dronă doborâtă de România în tot atâtea zile.
Președintele i-a felicitat pe piloţii români şi echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul şi eficienţa cu care îşi îndeplinesc misiunile.
„Prin acţiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului naţional şi la siguranţa cetăţenilor români. Potrivit anchetei desfăşurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineaţă este de tip Shahed, utilizată de Federaţia Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, a detaliat Nicuşor Dan.
Acesta a precizat că investigaţiile privind dronele doborâte sâmbătă şi duminică sunt în desfăşurare, adăugând că protestul diplomatic al României faţă de Federaţia Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări.
„Este inadmisibil şi intolerabil ca Federaţia Rusă să continue încălcarea spaţiului aerian al României, care este, în acelaşi timp, spaţiu aerian al NATO şi al Uniunii Europene. Astfel de acţiuni sunt inacceptabile şi le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliaţii noştri”, a transmis Nicuşor Dan.
Citește și: Tulcea: Mesaj RO-ALERT privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian













