Sursa ta de încredere

Noi proteste ale sindicaliștilor din sistemul sanitar

La Bucureşti, sediul Ministerului Sănătăţii a fost pichetat.

Noi proteste ale sindicaliștilor din sistemul sanitar
Foto: Facebook/Sanitas

Publicat: 15 Noiembrie 2023, 17:06  • Actualizat: 16 Noiembrie 2023, 07:10

Diferenţele salariale continuă să îi scoată în stradă pe funcţionarii mai multor instituţii din ţară.

La Bucureşti, miercuri după-amiază a fost un protest la Ministerul Sănătăţii. Câteva zeci de angajaţi s-au adunat în faţa instituţiei, relatează Radio România Actualități.

"Angajaţii Ministerului Sănătăţii protestează pentru acordarea unitară a sporului pentru condiţii vătămătoare în cadrul Ministerului Sănătăţii. Pentru toţi angajaţii din Ministerul Sănătăţii vrem să fie calculat acest spor, iar a doua revendicare este alinierea salariilor la nivelul celor de la Casa Naţională. Am vorbit cu domnul ministru înainte de modificările de anul trecut, a zis că încearcă să facă tot ce este posibil. Nu a făcut absolut nimic în ianuarie 2023. Şi acum nu a discutat cu noi, doar ar fi spus că încearcă să facă ceva", a spus liderul sindical Simona Miu, citat de Rador Radio România.

Proteste similare, în care se solicită eliminarea inechităţilor salariale, au fost încă de dimineaţă şi au continuat de-a lungul zilei la Direcţiile de Sănătate din ţară. Aceleaşi revendicări au fost susţinute azi prin acţiuni de protest şi la instituţiile din teritoriu aflate în subordinea Ministerului Muncii.

Angajaţi de la Case de Pensii, Agenţii de Ocupare şi pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din mai multe judeţe cer majorări de salarii.

Parlamentul a adoptat o lege menită să soluţioneze situaţia asemănătoare a angajaţilor din teritoriu ale caselor judeţene de asigurări de sănătate, care reclamau că au salarii mai mici decât colegii din structura centrală.

Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei
Actualitate 21 Octombrie 2026, 11:42

Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei

Cred că acest lucru este cel mai important şi, când vorbim de cheltuieli, să nu ne gândim doar la faptul că se consumă nişte...

Şefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei
Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi
Actualitate 21 Octombrie 2026, 11:00

Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi

„Nu va fi simplu, dar sunt convins, şi am constatat aici extrem de multă hotărâre, ca împreună să putem să ne îndeplinim...

Marian Neacșu, după preluarea mandatului de la Interne: Este o provocare pentru noi toţi
ANM: Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării
Actualitate 21 Octombrie 2026, 10:50

ANM: Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii au emis şi un Cod galben de intensificări ale vântului în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, care este în vigoare...

ANM: Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării
Manifestații în toată Franța, convocate de „Vestele galbene”
Actualitate 21 Octombrie 2026, 10:45

Manifestații în toată Franța, convocate de „Vestele galbene”

Prim-ministrul Sebastien Lecornu, care a recunoscut că au subestimat amploarea protestelor de sâmbătă, a anunţat o...

Manifestații în toată Franța, convocate de „Vestele galbene”
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT
Actualitate 21 Octombrie 2026, 10:37

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT

Şedinţa va avea loc, joi, de la ora 18.00.

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT
Kelemen Hunor, la RRA: Dacă Guvernul își respectă angajamentele, UDMR nu va susține moțiuni de cenzură timp de șase luni
Actualitate 21 Octombrie 2026, 10:17

Kelemen Hunor, la RRA: Dacă Guvernul își respectă angajamentele, UDMR nu va susține moțiuni de cenzură timp de șase luni

„Trebuie să dai un răgaz, o perioadă de timp, să vină cu toate propunerile, proiectele de legi, ordonanțe de urgență,...

Kelemen Hunor, la RRA: Dacă Guvernul își respectă angajamentele, UDMR nu va susține moțiuni de cenzură timp de șase luni
SRI respinge speculațiile despre imixtiune în viața politică, formulate de Ludovic Orban
Actualitate 21 Octombrie 2026, 09:58

SRI respinge speculațiile despre imixtiune în viața politică, formulate de Ludovic Orban

Instituția transmite că își desfășoară activitatea exclusiv în limitele Constituției și ale legii.

SRI respinge speculațiile despre imixtiune în viața politică, formulate de Ludovic Orban
Ilie Bolojan, la plecarea de la Palatul Victoria: A fost o onoare să fiu prim-ministrul României
Actualitate 21 Octombrie 2026, 08:59

Ilie Bolojan, la plecarea de la Palatul Victoria: A fost o onoare să fiu prim-ministrul României

”Am dovedit că se poate guverna şi altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public şi pentru cetăţeni”, a transmis...

Ilie Bolojan, la plecarea de la Palatul Victoria: A fost o onoare să fiu prim-ministrul României

Radio România Actualitați

La Ministrul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice va fi înființat un grup de lucru pentru reforma administrativă

Grecia - Profesorii, elevii și studenții continuă protestele

Incendiu la o țeavă de gaz, în Tălmaciu, judeţul Sibiu

Șefa CE, Ursula von der Leyen, s-a adresat eurodeputaților