Sursa ta de încredere

Regele Charles și prințesa Kate, externați

În vârstă de 75 de ani, suveranul și-a petrecut trei nopţi în spital după o operaţie corectoare cauzată de o hipertrofie de prostată.

Regele Charles și prințesa Kate, externați
Foto: REUTERS/Hannah McKay

Publicat: 29 Ianuarie 2024, 21:58  • Actualizat: 29 Ianuarie 2024, 22:05

Regele Charles al III-lea şi nora sa Kate, prinţesa de Wales, au fost externaţi, luni, din clinica londoneză în care amândoi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

În vârstă de 75 de ani, suveranul și-a petrecut trei nopţi în spital după o operaţie corectoare cauzată de o hipertrofie de prostată.

Charles a zâmbit şi a salutat mulţimea în timp ce părăsea London Clinic alături de regina Camilla.

Cu doar câteva ore mai devreme, prinţesa Kate fusese externată, după ce a petrecut două săptămâni în acelaşi spital privat londonez în urma unei operaţii abdominale.

| Citește și: Regele Charles și prințesa Kate vor fi operați

Palatul Buckingham a transmis într-un comunicat de presă că regele Charles, care a fost vizitat la spital de regina Camilla în fiecare zi pe parcursul internării sale, doreşte să mulţumească echipei medicale de la London Clinic şi tuturor celor care l-au ajutat în perioada de spitalizare.

“Regele a fost externat în această după-amiază în urma unui tratament medical planificat şi şi-a reprogramat viitoarele angajamente publice pentru a permite o perioadă de recuperare privată”, a transmis Palatul Buckingham.

În vârstă de 42 de ani, prinţesa Kate face “progrese bune”, a anunţat biroul ei de presă de la Palatul Kensington, şi s-a întors la reşedinţa sa din Windsor.

Soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William, a fost operată din cauza unei afecţiuni nespecificate, dar care nu este canceroasă, la London Clinic, în prima parte a lunii ianuarie.

De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile cu care sunt diagnosticaţi membrii săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată, însă regele a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.

Charles al III-lea a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a trata o hipertrofie de prostată, o afecţiune benignă şi frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor cu vârste de peste 50 de ani, a anunţat Palatul Buckingham pe 17 ianuarie.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), administrat de stat, a anunţat că, de când a fost dezvăluit diagnosticul suveranului, numărul de vizite pe pagina sa de internet, care oferă sfaturi despre mărirea prostatei, a crescut cu 1000%.

Prinţesa Kate nu va putea să îşi reia angajamentele oficiale decât abia după Paştele catolic. Prinţul William şi-a redus la rândul lui programul de lucru pentru a acorda prioritate familiei sale şi pentru a avea grijă de cei trei copii ai cuplului: prinţul George, în vârstă de 10 ani, prinţesa Charlotte, în vârstă de opt ani, şi prinţul Louis, în vârstă de cinci ani.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri