Statalitatea Palestinei, recunoscută oficial de Spania, Irlanda şi Norvegia
Cele trei ţări europene recunosc statul palestinian în graniţele rezultate după Războiul de şase zile din 1967.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 28 Mai 2024, 11:55 • Actualizat: 28 Mai 2024, 18:42
Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial, marți, statalitatea Palestinei.
Cauza palestiniană primește, astfel, un impuls la nivel simbolic şi diplomatic, dar cu un impact redus pe teren, unde graniţele au fost estompate de ocupaţie, între aşezările coloniştilor, ziduri de beton şi prezenţa militară israeliană, scrie EFE într-o analiză, citată de Agerpres.
Cele trei ţări europene recunosc statul palestinian în graniţele rezultate după Războiul de şase zile din 1967, care sunt cele convenite în Acordurile de la Oslo din 1993, care au dat naştere unui stat care nu s-a materializat niciodată.
Aceste linii de demarcaţie reprezentau deja o pierdere considerabilă de teritoriu, faţă de ceea ce se stabilise în Planul de partiţie al ONU din 1947, înainte de crearea statului Israel.
Graniţele din 1967 includeau Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza, dar o mare parte din acest teritoriu este astăzi controlată de Israel, mai scrie EFE.
Decretul prin care Spania recunoaşte oficial statul Palestina a fost adoptat, marți, de Guvernul de la Madrid, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, a anunţat purtătoarea de cuvânt a cabinetului condus de Pedro Sanchez.
Potrivit acestuia, statul Palestina recunoscut de Spania include Fâşia Gaza şi Cisiordania și este unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene. Șeful executivului de la Madrid a precizat că soluția celor două state este singura posibilă.
Recunoaștere "istorică"
Într-o scurtă declaraţie făcută în limbile spaniolă şi engleză, cu câteva ore înainte de recunoaşterea unui stat palestinian de către guvernul de stânga spaniol, Pedro Sanchez a calificat drept „istorică” decizia de a recunoaşte statul Palestina.
De asemenea, premierul de la Madrid a declarat că Spania nu va recunoaşte schimbări ale liniilor de frontieră stabilite în anul 1967 care nu sunt convenite de părţi. El a amintit că peste 140 de ţări recunosc deja Palestina drept stat. Palestina trebuie să ocupe locul care îi revine în comunitatea internaţională, a adăugat el.
Sanchez a apreciat că recunoaşterea statului Palestina este „o necesitate pentru a ajunge la pace” şi „o chestiune de dreptate istorică”. El a garantat că decizia executivului pe care îl conduce nu este îndreptată împotriva nimănui şi cu atât mai puţin împotriva Israelului, o ţară prietenă a Spaniei cu care doreşte să aibă cele mai bune relaţii, potrivit Agerpres.
Însă, Pedro Sanchez a spus că Spania respinge ferm gruparea islamistă Hamas și atacul împotriva Israelului care a provocat, pe 7 octombrie 2023, peste 1.200 de morţi pe teritoriul israelian. Aproape 250 de ostatici au fost duşi atunci în Fâşia Gaza.
Premierul spaniol, "complice la incitarea la genocidul evreiesc"
De cealaltă parte, ministrul israelian de Externe, Israel Katz, l-a acuzat marţi pe şeful guvernului spaniol că este complice la incitarea la genocidul evreiesc. Şeful diplomaţiei israeliene l-a acuzat pe Sanchez că nu a demis-o pe vicepreşedinta Yolanda Diaz, după ce aceasta a declarat că „Palestina va fi liberă de la râu la mare”.
Într-un mesaj pe reţeaua socială X, postat în spaniolă şi în ebraică, Katz a acuzat-o pe Diaz că urmăreşte eliminarea Israelului şi înfiinţarea unui „stat terorist” palestinian şi a comparat-o cu liderul suprem iranian Ali Khamenei şi cu liderul grupării islamiste palestiniene Hamas din Gaza, Yahya Sinwar.
După ce ambasadoarea Israelului la Madrid, Rodica Radian-Gordon, a acuzat-o că foloseşte „un slogan Hamas”, vicepreşedinta Diaz şi-a nuanţat ulterior declaraţiile şi a afirmat că, atunci când a declarat că a vrut să spună că cele două state, Israel şi Palestina, trebuie să „împartă un viitor de pace şi prosperitate”.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, le-a mulţumit Spaniei, Irlandei şi Norvegiei pentru recunoaşterea oficială a Palestinei, calificând decizia drept „curajoasă”.
Odată oficializată recunoaşterea Palestinei, Pedro Sanchez a promis că va lucra „începând de mâine” pentru a se asigura că soluţia celor două state contribuie la încheierea războiului din Gaza, cu o încetare permanentă a focului şi eliberarea ostaticilor care se află încă în enclava palestiniană.
Amintim că Israelul a reacţionat cu furie la recunoaşterea oficială a statului palestinian anunţată marţi de Spania, Irlanda şi Norvegia şi chiar a interzis Consulatului Spaniei din Ierusalim să ofere servicii consulare palestinienilor care locuiesc în Cisiordania ocupată, ca represalii.
Citește și: Recunoașterea statului Palestina de trei ţări europene, salutată de Hamas













