Străzi Deschise - Bucureşti: Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă şi duminică
Programul va include activități sportive și ateliere de pictură pe lemn.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 22 August 2026, 11:09 • Actualizat: 22 August 2026, 11:10
Calea Victoriei devine pietonală, sâmbătă şi duminică, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia şi intersecţia cu Splaiul Independenţei, în intervalul orar 10:00 - 23:00, fără afectarea intersecţiilor.
Potrivit ARCUB, în ambele zile, în intervalul 10:00 - 22:00, Piaţa Revoluţiei devine un spaţiu dedicat mişcării şi jocului.
„Fie că este vorba despre o competiţie amicală între prieteni sau despre o activitate în familie, vizitatorii pot alege între tenis de masă, baschet, badminton, fotbal şi hochei de masă, într-o atmosferă relaxată, potrivită atât pentru copii, cât şi pentru adulţi”, a punctat sursa citată.
În zona Kretzulescu, sâmbătă şi duminică, între 11:00 şi 12:00, publicul este invitat la un atelier de pictură pe lemn.
„Activitatea propune un moment de creativitate şi imaginaţie, în care participanţii pot descoperi bucuria de a crea şi de a transforma obiecte simple în mici lucrări personale”, a precizat ARCUB.
Traficul rutier se reia pe timpul nopţii, începând cu ora 23:00. Se va permite traversarea pe Str. Ştirbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta.
Citește și: BUCUREȘTI: Calea Victoriei găzduiește o expoziție de automobile Trabant, în cadrul Străzi deschise













